Bucură-te de VIAȚĂ!

Details

Hits: 4062

Aseară am avut marea plăcere să particip la o petrecere unde am întâlnit persoane cunoscute, dragi mie, și am cunoscut persoane noi. M-am simțit minunat, bucurându-mă de fiecare clipă și de fiecare conversație. Mi-am permis să-mi încânt ochii și inima observând oamenii, simțind vibrația mea și a celor din jur.

Am privit chipurile care aveau amprentate urmele trăirilor proprii. M-am umplut de fericire văzând persoane învârstă care și-au păstrat frumuseţea, acea frumusețe care nu se ofileşte o dată cu trecerea anilor: frumuseţea interioară a spiritului. Această calitate care face să sclipească ochii unei persoane, reuşind s-o transforme dintr-o persoană oarecare într-una deosebită. Am privit emoționată gesturile de tandrețe și duioșia ochilor perechilor trecute de prima tinerețe. M-am întristat, văzând rigiditatea unora, nevoia exagerată de control, teama și lipsa bucuriei. „M-am îngrășat și orice rochie îmbrac mă enervează!” mi se confesează o doamnă care evita să se ridice de la masă, privind cu invidie la cei care dansau. „Nu cred că există bărbați care să nu înșele. Sunt sătulă de povești în care sunt atât de fraiere femeile. Uită-te! Privește ochii bărbaților de la masa aia! Vezi cu câtă poftă privesc alte femei? Să nu îmi spună vreuna că bărbatul numai pe ea o dorește!” îmi șoptește o femeie, în timp ce dansam, pe un ton de revoltă și abordând o mimică de lehamite. Ulterior, am aflat că nu s-a căsătorit niciodată și acum, la patruzeci de ani, trăiește aceeași viață liniară, fără bucurii, ca la douăzeci de ani. Au fost multe asemenea confesiuni ale unor femei, care m-au întristat. Îmi părea rău pentru lipsa lor de încredere și bucurie a vieții.

M-am întors acasă, având în minte chipurile acelor femei și gândurile lor rostite sau nerostite. Fețe de femei încruntate, buze strânse, ochi goi, zâmbete ironice. M-a copleși din nou acea dorință utopică de a avea posibilitatea să le conving de frumusețea acestei vieți, să le spun că atunci când se îndoiesc de viață, de ele, de oameni, să se oprească și să-și asculte bătăile inimii. Să-și caute în ele însele frumusețea, prin ascultarea și trăirea autentică a inimii. Să renunțe la critici, la prejudecăți, la a încerca să-și controleze viața (oricum, e doar iluzia că dețin controlul). Să se lase purtate pe aripile iubirii, chiar dacă au sentimentul amar că nu mai știu ce e iubirea. Să-și dea voie să o (re)cunoască. Să aibă încredere în tot ce poate oferi iubirea. S-ar putea să rămână uimite de câte miracole le-ar ieși în cale. Să devină conșiente de corpul lor, cerându-i iertare pentru excesele sau indiferența la care l-au supus. Să nu-și mai pună singure bariere, făcând etichetări, ci să lase să simtă viața care le va conduce acolo unde le va fi mai bine. Să renunțe la dependența de alte persoane, dependență care le îngrădește libertatea de exprimare și care le condamnă la suferință. Niciodată nu vor fi libere, atâta timp cât încă se mai agață de lucruri care le împiedică să-și trăiască propriul lor potențial. Ceea ce ele consideră a fi „viață adevărată” este creat din etichete și păreri ale altora despre „cum ar trebui” să fie. Uneori, nu sunt de neglijat aceste aspecte învățate, dacă ele ne fac să trăim în vibrații înalte. Să fie recunoscătoare pentru fiecare dimineață în care și-au deschis ochii, să le spună celor apropiați cât de importanți sunt pentru ele, să zâmbească, să se aprecieze pentru ceea ce sunt și pentru ceea ce pot face. Să devină, fiecare din ele, femeia care își dorește să fie. Să își sune iubitul (soțul), tatăl, fratele, fiul și să-i spună, așa spontan, că îl iubește și că-i mulțumește că există în viața ei. Să-și ceară iertare și să ierte. Să asculte muzica pe care o preferă și să danseze valsul vieții lor. Să aleagă bucuria în locul tristeții. Să învețe să vadă (nu doar să privească) tot ce este în jurul lor. Să mulțumească și să plângă de bucurie pentru tot ce le-a oferit viața până acum.

Scriu aceste rânduri și realizez cât de sărace sunt cuvintele prin care vreau să cuprind întreaga frumusețe a Universului, trăirile care ne sunt oferite odată cu descoperirea unicității vieții. Am întâlnit oameni bătrâni, care mi-au mângâiat inima și mi-au umezit ochii de fericire atunci când mi-au spus să trăiesc din inimă, să mă bucur de fiecare rază de soare, chiar dacă afară ninge, pentru că viața e mult prea frumoasă pentru a fi irosită pe minciuni, îndoieli și neliniști. Astfel de oameni, care au trecut prin viață și rostesc prin vocea înțelepciunii dobândite din experiențe, pot fi un exemplu. Eu cred în trăirea autentică, în ceea ce MIE MI SE POTRIVEȘTE, în ceea ce pe MINE MĂ FACE FERICITĂ, care mă împlinește. O libertate în sens real, în care îmi cunosc limitele (fără a fi nemulțumită de ele), în care îmi asum propriile alegeri. Atunci când te cunoști, ca persoană, îți dai voie să trăiești în prezent, să armonizezi atitudinea cu trăirile, fără compromisuri și fără a-ți dori să fii ceea ce nu ești. Pentru acele persoane, care poate vor citi aceste rânduri, pentru cele care citiți acum, a venit momentul întrebării: Ce mă deranjează? Ce mă face nefericit(ă)? Ce vreau să fac acum? Oare ceea ce am trăit până acum se potrivește cu ceea ce eu îmi doresc?

            Nu încerca să fii niciodată ceea ce nu eşti, doar pentru a face pe plac altora. Tu nu eşti aici să trăieşti aşa cum doresc alţii, ci eşti aici pentru a trăi conform inimii tale. Iar atunci când acest lucru se întâmplă, întreaga ta viaţă se va transforma. Dă glas iubirii şi răspunde vieţii din sufletul tău! Aminteşte-ţi de tine, de iubirea adevărată al cărui chip îl porţi! Adevărata viaţă este viaţa trăită din inimă, prin iubire! Nimic nu mai contează de aici. Restul sunt chiar detalii!