Paşi în viaţă

Details

Hits: 5075

       Astăzi am realizat , din nou, cât de mult iubesc ceea ce fac, cât de mult îmi place să fiu psihoterapeut. Și revelaţia a venit urma unei declaraţii făcute de o persoană care astăzi a venit pentru prima oară în terapie la mine:

       -La început am fost reticentă în ceea ce priveşte venirea la psiholog…mi se părea aiurea, dar acum, după ce am petrecut cu dumneavoastră o oră, mi-am dat seama că tare mi-ar fi plăcut să ştiu mai de multă vreme câtă siguranţă şi cât ajutor poate să îţi ofere un specialist. Am înţeles acum diferenţa dintre psihiatru şi psiholog …şi vă mulţumesc…!

       Aceste cuvinte au adus o rezonanță aparte în sufletul meu şi pentru câteva minute, după plecarea clientei mele, am realizat drumul parcurs până aici. Un drum necesar pentru eficiența terapiei.

     Un drum lung în care am învăţat să vorbesc, să îmi expun problemele, atât de intime pentru mine, în faţa unor străini, înţelegând acum cât de grea şi cât de dificilă este “deschiderea” sufletului. Am învăţat că, aşa cum eu am aşteptat să mă accepte necondiţionat fără să mă critice, să aibă o atitudine binevoitoare fără aere de superioritate, să îmi impună respectul fără a afişa o duritate, să mă provoace fără a fi intruziv, să evite rutina pentru a nu mă plictisi şi a abandona dezvoltarea mea, toate astea le aşteaptă şi clientul de la mine.

     Toate acestea le-am învăţat pentru ca acum, prin empatie, să îmi dau seama ce înseamnă pentru persoana din faţa mea să îmi solicite sprijinul, dar, mai presus de orice, să arăt clientului meu că noi, psihoterapeuţii, suntem la fel de “umani” ca şi ei, având în plus doar acest drum parcurs deja, care ne-a dat ştiinţa de a ne cunoaşte.

       Mi-am redescoperit echilibrul interior de care are atât de mare nevoie un psihoterapeut, capacitatea de empatie de a veni în contact cu suferinţa umană, fără efuziuni sentimentale. Mi-am simţit căldura prin care devin abordabilă, absenţa criticii, abilitatea de a fi onestă cu mine însămi şi prin asta de a fi onestă cu ceilalţi. M-am bucurat de naturaleţea de a fi spontană, lipsa indignării şi nemulţumirii, rămânând alături de client în tot parcursul terapiei. Mă bucură cel mai mult faptul că autenticitatea mea este aceeaşi, atât în cadrul terapiei cât şi în afara ei. Asta îmi arătă că nu am dobândit doar nişte deprinderi (foarte importante ,de altfel) , ci un nou mod de a trăi, ce reflectă această autenticitate. Am învăţat starea de iubire pentru mine însămi şi pentru cel din jur.

       A face psihoterapie nu înseamnă a povesti necazurile vecinului sau vecinei , la o cafea, pentru a găsi o soluţie la problemele tale ci înseamnă a găsi noi modalităţi de a-ţi gestiona stările, depăşirea blocajelor inerente, să-ți vindeci rănile vechi care îţi influenţează deciziile şi în prezent. Înseamnă să fii ghidat de o persoană pregătită special pentru a te însoţi pe drumul tău o perioadă. Înseamnă îmbogăţirea vieţii tale cu un plus de respect, compasiune şi bucurie.

       Terapeutul îţi călăuzeşte paşii.