Arta de a educa

Details

Hits: 7391

Sunt dascăli care rămân pentru totdeauna în sufletul foștilor elevi.

Cu emoție scriu aceste cuvinte, după o întâlnire extrem de plăcută cu fosta mea educatoare. Da, educatoarea mea pe care o privesc cu aceeași ochi plini de recunoștință pentru iubirea ei și pentru amintirea mea frumoasă legată de anii de grădiniță. A rămas la fel de blândă și de frumoasă ca atunci (grupa noastră de pitici fiind prima ei generație). M-a recunoscut (nu ne-am întâlnit de 30 ani) și asta mi-a umplut ochii de fericire. Mi-a mărturisit că-i lipsesc copiii, deși, bunică fiind, are de cine se ocupa. M-am despărțit de ea cu zâmbetul de satisfacție stârnit de amintirea acelor ani în care dascălii își alegeau această meserie pentru că iubeau copiii, dascăli foarte atent selectați, după examene ce duceau la o triere severă a celor mai buni elevi.

Asist cu tristețe acum la nașterea unei generații traumatizate și plină de furie, plină de resentimente, o generație care este învățată să evite emoțiile pozitive, o generație care vede că materialul este cel mai important pilon pentru viață și care uită prea repede valoarea armoniei familiale și sociale. Copilaria este un univers al bucuriei, al iubirii, al jocului și revelației. De aceea este foarte important pe mâinile cui se află copilul în educarea lui ca viitor adult, odată cu ieșirea acestuia din singurul univers cunoscut până atunci: familia. Primul contact cu un colectiv îl are copilul la intrarea în grădiniță. Acolo, educatoarea devine persoana adultă care petrece câteva ore cu el. Continui să susțin cu tărie că meseria de educatoare nu i se potrivește oricui. Sunt convinsă că educația nu se face cu gura închisă și mâinile la spate. O persoană dedicată acestei meserii este în frumoasa oportunitate de a-i educa pe micuți exact așa cum i-ar plăcea să fie ea educată, dacă ar fi în locul unuia dintre acei copii. Educatoarea este „mama” fiecărui copil care se desprinde de mâna mamei și care își cuibărește micuța lui mână în mâna ei. Pentru fiecare copil care pășește în acest nou univers, teama de necunoscutul care nu-i mai oferă siguranța familiei îl face să se manifeste prin plânset și, uneori, prin furie, pentru că se simte singur. Aici intervine arta educatoarei care, prin dedicarea ei și vibrația iubirii, poate să-i transforme lacrimile în zâmbete, chiar timide uneori, să-l facă să se simtă în siguranță. Vreau să cred, cu aceeași tarie, că educatoarea poate fi prietena copiilor. Se pune atât de mare accent pe instrucția copiilor, încât partea emoțională este total neglijată, în majoritatea instituțiilor de învățământ. Am auzit multe persoane spunând:„Ce mare lucru face o educatoare? Oricine poate să faca ce face ea!” Poate nu face mare lucru, poate nu vă transformă copiii în „elite” ale societății, poate nu răspunde așteptărilor multor părinți de a-i înlocui complet, dar „puținul” pe care îl face, il face cu sufletul, cu toată dăruirea. Nu poți alege o asemenea meserie, dacă nu iubești copiii, dacă nu lași ca iubirea să iasă prin fiecare gest, cuvânt, tonalitate, dacă ai uitat să te joci, să te bucuri, să râzi, să-i încurajezi, să vibrezi în compatibilitate cu suflețelul lor. Pe copii nu-i poți minții când e vorba de sentimente, chiar dacă prin cuvinte o faci. Ochișorii unui copil îți arată totul. Îți poți permite să recunoști în fața lor atunci când ai greșit, îți poți permite să îți ceri iertare, pentru că iubirea lor este infinită. Dacă îi cerți cu iubire, ei vor simți și vor respecta cerințele tale. De la copii poți învăța că cerul poate fi verde și o broscuță poate fi portocalie și îți poți permite să te lași purtat de imaginația lor. Educatoarea oferă experiența în ale cunoașterii, copilul oferă puritatea și iubirea necondiționată. E un schimb pe care orice persoană și-l dorește, dar nu oricine îl acceptă. Nu trebuie să uităm că educația copilului de grădiniță intră în „fundația” celor șapte ani, bază pe care se „construiește” viitorul adult. Un dascăl dedicat acestei meserii reușește, mai mult decât educația oferită de manuale, să-și apropie copii, să le ofere educația pe care doar viața ți-o poate oferi, împărtășindu-le din propria sa experiență.

O persoană care și-a ales acest rol doar pentru că titulatura o face mai respectată, care crede că în acest mod poate domina ceva mai slab ca ea și mai neștiutor, care falsifică realitatea sau imprimă copiilor propriile ei principii de educație (ce nu corespund realității), crezând că în acest mod poate educa, se înșeală. Cu respect, le-aș recomanda acestor persoane să se reprofileze.

Profesia aceasta are o frumusețe și o noblețe pe care nu le poți vedea, nu le poți înțelege decât dacă treci dincolo de aparență de constrângere, de oboseală, de monotonie. Satisfacția nu este materială. Să reușești să aduci bucuria pe chipul unui copil care descoperă ca a învățat în fiecare clipă ceva nou, neașteptat, nebănuit, este cea mai mare satisfacție  a unui dascăl cu aplecare pentru profesie. O profesie care devine o șansă de a fi exercitată asupra celor mici, care trebuie ajutați să înflorească frumos, oricât de nefavorabilă ar fi influența mediului .