Să alegem ASERTIVITATEA

Cu câteva zile în urmă, în cadrul unei ședințe, vorbeam cu unul din partenerii cuplului aflat în terapie despre comunicarea în relație. Oamenii nu au fost învățați să comunice ASERTIV.  Comunicarea asertivă nu este facilă, pentru că ea presupune un echilibru foarte fin între combativitate și abandon, între a fi activ și a fi pasiv. Solicită un nivel considerabil de conștiență, flexibilitate internă, curaj, asumare, încredere în tine și în celălalt, o bună înțelegere a contextului.

Când te exprimi asertiv, îți afirmi direct nevoile, percepțiile, trăirile, gândurile și aspirațiile, rămânând permanent deschis la ceea ce interlocutorul simte și dorește. Acționezi pentru drepturile tale, ținând cont și de drepturile lui. Atitudinea asertivă transmite mesajul următor:„Există suficient loc pentru amândoi. Mă simt confortabil pe teritoriul meu. Nu vreau să te invadez și nici să mă invadezi”. Mai concret voi reda câteva exemple de comunicare care, din forma unei critici sau a unui reproș (prin care etichetăm), poate deveni asertivă:

PIC-Ești o persoană nepăsătoare, mereu îți lași hainele în dezordine!

(asertiv)-Simt disconfort atunci când îți lași hainele la întâmplare. Aș aprecia dacă le-ai pune ordonate, la locul lor.

-Mereu ajungi târziu acasă, mă exasperează nesimțirea ta!

(asertiv)-Mă întristează faptul că ajungi târziu acasă. Mi-ar face plăcere să încerci să vii mai devreme.

-Mă enervezi cu tăcerea ta!

(asertiv) –M-aș simți mai confortabil, dacă mi-ai vorbi. Mă simt nesigură, neștiind ce simți tu.

 -Ești insensibil. Niciodată nu îmi aduci flori.

(asertiv)-Mă emoționează gestul dăruirii unei flori. Mi-ar face plăcere dacă mi-ai oferi una din când în când.

Sunt doar câteva exemple prin care se observă că exprimarea asertivă se bazează pe mesajele de tip „EU” , având o calități evidente: evită critica, nu face etichetări asupra celuilalt, ne ajută să-i comunicăm celuilalt trăirile noastre în raport cu situația. Nu criticăm persoana, ci evidențiem acțiunea cu care nu suntem de acord. Nu lezăm individul, ci analizăm comportamentul acestuia.

Asertivul vorbește, dar și ascultă, negociază și acceptă greșeala ca fiind corectibilă. Atunci când acesta comunică ceea ce simte și dorește, o face cu demnitate și respect. Cel care primește mesajul asertiv simte libertatea de alegere, nu mai simte impunere, critică și reproș. Adeseori, în cuplu a cere înseamnă a pretinde, a emite pretenții. Atunci când ceri impunând sau reproșând, aștepți ca celălalt să se ridice la nivelul așteptărilor tale, neținând cont dacă poate sau nu poate, vrea sau nu vrea. Nu uita: poți cere orice, dar nu pretinde nimic! În relația de cuplu, ca și în orice interacțiune umană semnificativă, există numeroase momente în care „dansul cererii” lipsite de pretenții și al ofertei necondiționate creează și recreează misterul iubirii. Relațiile dintre cei doi parteneri sau dintre un părinte și un copil caracterizate nu de răspunsuri libere, ci de oferte condiționate, ca și cereri înghițite de pretenții, deși oferă gratificații, ratează acest mister. Persoanele cu echilibru interior, cu o bună sensibilitate afectivă, sunt atente la trăirile celuilalt și le identifică corect. Dar, uneori, și ele, în situații de încordare emoțională și stres, nu au acuratețe în interpretare. De aceea, este mult mai eficient să dialoghezi spre o soluție sau o zonă mai liniștită, să nu mizezi pe faptul că celălalt va ghici cum te simti, ci să exprimi trăirea. Nu există niciun motiv pentru a fi agresat, contrazis sau desconsiderat dacă îți exprimi o trăire personală.„Mi-e teamă”, „sunt trist”, „mă bucur”, „îmi place”, „sunt fericită” sunt dezvăluiri oneste ale fluxului emoțional dinăuntrul tău. De ce ai fi pedepsit(ă) sau nerespectat(ă) pentru ele?assertiv

Nu e foarte ușor, poate, să comunici cu grijă, cu atenție, cu înțelegere sau înțelepciune, atunci când ți-au fost scormonite emoțiile negative. Cine mai ține cont de respect atunci când este indignat, jignit? Cine își mai amintește de cât este de vulnerabil partenerul, atunci când nevoile-i sunt frustrate?  Este nevoie de un efort de voință, de luptă cu orgoliul, uneori nemăsurat.  Oamenii nu iubesc să li se impună ce TREBUIE să facă. Adesea ei se împotrivesc sau, în cel mai „bun” caz, o fac fără tragere de inimă. De ce? Pentru că oamenii au nevoia esențială de LIBERTATE, de a se simți liberi SĂ ALEAGĂ.

Înlocuiți cuvântul „trebuie” cu : „vreau”,„ mi-ar plăcea”, „aș prefera”, „am nevoie”...

Deseori este de ajutor ca formularea rezultatului pe care îl preferi să fie însoțită de dezvăluirea rațiunilor pe care se clădește preferința. Explicațiile suplimentare îi oferă celuilalt ocazia de a te înțelege mai bine sau a realiza mai clar impactul sau consecințele asupra ta. Dezvăluirea onestă a motivelor, sentimentelor, emoțiilor, îl poate încuraja și stimula pe celălalt. Persoanele sunt mai dispuse să coopereze atunci când înțeleg raționalitatea sau importanţa afectivă a unei cererei adresate pe fundamente solide ale sincerității și respectului reciproc. Rolul asertivității nu este să-l determine pe celălalt să acționeze în favoarea ta, ci să-i permită să devină conștient de ceea ce simți și de ceea ce ai nevoie.

Fiți politicoși, dar fermi! Îmbunătățiți-vă viața prin asertivitate!