Am învățat NEFERICIREA

Majoritatea dependențelor constituie o expresie a dependenței individului de nefericire. Aceste dependențe (de mâncare, de băutură, sex și muncă) vor rămâne mereu cu un anumit grad de mister și dificil de remediat.

            Știința a încercat să demonstreze că toate aceste dependențe țin de genetică, determinate de o reglare/dereglare a unor substanțe sau structuri ale creierului, însă studiile nu au putut să ofere suficiente dovezi în acest sens. Dependențele nu sunt întipărite în creierele noastre ci au rezultat din nevoia de nefericire pe care am deprins-o din familie. Depedențele sunt comportamente învățate pe care le putem elimina din comportamentul nostru cu ajutorul unei terapii psihologice.

            Persoanele cu o dependență dobândită confundă plăcerea adevărată cu cea distructivă (plăcerea care hrănește dependența pentru nefericire). De exemplu, gurmandul îmbină plăcerea mâncatului cu vina de a mânca prea mult și, în cele mai multe cazuri, acesta își duce plăcerea la extrem (mâncând fără limite). Pe lângă „mâncăcioși” există oameni care muncesc prea mult sau exagerează cu efortul fizic (exercițiile fizice), oameni care sunt în permanență în căutarea cuceririlor de natură sexuală sau consumă băuturi alcoolice în exces. Cele mai dependente comportamente reprezină o expresie a dorințelor conflictuale care pot provoca reacții adverse la plăcere. Aceste persoane nu știu dacă să aleagă între fericire și nefericire. Experimentarea plăcerii adevărate este precedată de o nevoie inconștientă de a experimenta nefericirea, în timp ce experiențele nefericirii rezultă dintr-o luptă pentru plăcerea constructivă. Pare complicat, nu-i așa? Pare, pentru că psihicul nostru este complex, chiar dacă face conexiunile învățate. Să luăm pe rând unele situații concrete, din viață, în care s-ar putea să te recunoști:

            unhappy-hour*Dacă există domenii din viața ta pe care ai promis, în repetate rânduri, să le îmbunătățești, dar ți-ai pierdut hotărârea pe drumul spre atingerea scopului, există șanse ca în acestă direcție dependența de nefericire să se exprime cel mai puternic.

            *Dacă ești o persoană care așteaptă să îi evalueze ceilalți eforturile, atunci vei reuși să-ți amintești că, în copilărie, părinții (sau persoanele importante pentru tine) aveau așteptări de la tine. Ai devenit convinsă că ideile, gândirea, deciziile pe care le luai nu erau suficient de bune și te simțeai mai în siguranță și mult mai bine numai atunci când ceilalți îți dădeau indicații despre ce ai de făcut și cum să faci. Deși așteptările lor erau nerealiste, părinții și alți adulți încercau să te ajute, fără să realizeze că te transformă într-un adult căruia îi este extrem de dificil să aibă încredere în el însuși. Realizând acum acest lucru, te ajută să scapi de această dependență de nefericire, determinându-te să îți valorizezi mai bine abilitățile și competențele, ale tale și ale celorlalți.

            *Dacă părinții ți-au înțeles greșit nevoile sau nu au putut ține cont de ele, din dragoste pentru ei și în încercarea de a ține la tine, la fel cum țineau și ei, ai dezvoltat dorința de a te face fericit producându-ți disconfortul familial din copilărie. Consecința majoră este că, deși observi că ai făcut eforturi pentru alegerile și acțiunile care ți-au adus fericirea, parca nu te simți fericit, parcă nu asta era ceea ce așteptai și ți se pare că te afli tot în căutarea fericirii. A fericirii pe care TU o cunoști, încercând să o recreezi. O persoană din exterior ți-ar spune că ceea ce cauți tu este de fapt nefericirea. Viața ta devine un „montagne russe” emoțional.

            Dacă nu ești sigur că ai fost iubit în copilărie, există posibiltatea să îți măsori valoarea prin succesele pe care le dobândești. Concepția foarte competitivă, determinată de teama de a pierde succesul obținut, poate face dificilă păstrarea unei relații apropiate cu prietenii sau colegii.

            *Dacă uneori te închizi în tine atunci când lucrurile nu merg așa cum ți-ai dorit, conștientizarea motivului pentru care reacționezi astfel constituie primul pas în eliminarea durerii care nu îți este necesară. Dacă vei concura pentru un post și nu vei fi acceptat, cu siguranță că vei fi dezamăgit. În momentul în care devi conștient de predispoziția ta (din experiența de până la acel moment) de a reacționa prin deprimare, simțindu-te fără valoare, minimalizându-ți încrederea în tine, începi să observi că aceste sentimente de neplăcere prin care încerci să te „mângâi” sunt identice cu cele prin care erai „alintat” în copilările. Odată realizată această conștientizare vei avea mecanismul de care ai nevoie pentru a înceta să îți mai provoci o dublă suferință, atunci când se întâmplă ca faptele să nu aibă cursul dorit de tine.

            Subliniez faptul că aici nu fac referire la tristețea pe care oricare din noi o simțim atunci când trăim o dezamăgire. În prezența unei dependențe de nefericire, tristețea datorată pierderii lor zi de zi ia forme complexe, persoanele apelând la sentimente de neputință, rușine sau mânie față de ele însele și față de cei din jur.acrylic-gallery untitled-sadness

            Reacțiile adverse la plăcere (nefericirea) constituie motivul pentru care oamenii reacționează, neintenționat, prin depresie sau prin acțiuni autodistructive. Dacă ești o persoană dependentă de nefericire te vei recunoaște în următoarele prezentări:

-starea de bine depinde de evenimentele exterioare;

-descoperi că, fără să îți dai seama, alergi după experiențe dureroase, nu după fericirea reală;

-experiențele fericirii (o dată găsite) pot deștepta nevoi necunoscute de nefericire (mesajul subconștient fiind „nu am dreptul să fiu fericit!”);

-aștepți starea de siguranță să vină din exterior;

-faci față cu greu dezamăgirii, având tendința să-ți adâncești „căderea”;

-propria valoare ți-o măsori prin succesele obținute (recunoscute de ceilalți);

-îți este extrem de dificil să aplici (partea teoretică) în practică transformările comportamentului autodistructiv;

-imediat ce simți fericirea, aștepți să apară nefericirea.

            Probabil te-ai decis că fericirea este trecătoare și că este o nebunie să aștepți prea multe de la viață. Sau poate cauți în continuare o definiție a fericirii, o prezentare a ei ( de către ceilalți) pentru a știi când ești sau nu fericit.  Poate zâmbești la citirea acestor rânduri, stăpânit de gândul „fericirea nu există...acestea sunt povești”. Este alegerea TA ce vrei să faci cu ceea ce simți acum, dacă așa cum este situația ta te face fericit sau nu. Mesajul meu, pe care vreau să ți-l transmit ȚIE, cititorule, este că ai dreptul la fericire și că niciodată nu e prea târziu să-ți schimbi atitudinea față de viață, să experimentezi fericirea (care are dimensiunea proprie a fiecărei persoane, neexistând o rețetă universală), asigurându-te ca restul zilelor din viața ta să fie satisfăcătoare, experimentând plăcerea de a trăi!

 

 

Articol inspirat de cartea „Dependența de nefericire”- M.H. Pieper&W. Pieper