Tulburările de personalitate şi intimitatea în relaţiile de cuplu

După definiţia din DSM-IV, „tulburarea de personalitate este un model durabil de experienţă interioară şi de comportament, care deviază mult de la expectantele culturii din care face parte individul, este globală (pervaziva) şi inflexibilă, are debutul la vârsta de adolescent sau de adult tânăr, este stabilă în timp şi conduce la suferinţă sau afectează funcţionarea individului. ”

Pornind de la împărţirea tulburărilor psihice în nevrotice, psihotice şi psihopate, se consideră că acestea prezintă o mare importantă pentru structurile de personalitate cu anumite accentuări.

Fritz Riemann (2005) descrie tipurile de personalităţi precum şi felul în care acestea se raportează la relaţiile de cuplu.

depresivoPERSONALITĂŢILE  SCHIZOIDE evită apropierile învestite cu încredere, ele fiind izolate, preferând singurătatea. Se tem de sfera afectivă (aceasta presupune apropierea de ceilalţi), au dificultăţi de contact cu ceilalţi. Dezvoltarea lor emoţională rămâne deseori în urma celei cognitive, chiar se atrofiază uneori. Aceste persoane, în relaţii, se retrag cu atât mai mult cu cât cineva se apropie mai mult de ele, mai ales când există pericolul de a iubi şi a fi iubit. Schizoidului îi sunt străine tandreţea, exprimarea verbală sau nonverbala a afecţiunii şi îi lipseşte foarte tare empatia, capacitatea de a rezona cu celălalt.

Pentru a-şi rezolva conflictul dintre nevoia erotică şi angoasa de apropiere de ceilalţi, persoana schizoidă intră în relaţii uşor de satisfăcut, în relaţii sexuale în care componenta afectivă este separată de trăirea afectivă. Din cauza dificultăţii de a intra într-o legătură afectivă cu un partener, schizoizii se retrag uneori într-o autosatisfacere exclusivă sau intră în relaţii cu parteneri imaturi sexual (copii, adolescenţi), aceştia fiind mai puţin ameninţători pentru dezvoltarea lor sexuală şi emoţională infantilă. Ca o concluzie: schizoidului îi este greu să între într-o relaţie afectivă de durată. Îl regăsim mai ales în relaţii scurte, intense şi schimbătoare.

DEPRESIVUL, spre deosebire de schizoid, este dominat de angoasa de pierdere, în forme variate: frică de distanţa izolatoare, de despărţire, de lipsa de protecţie şi singurătate, frica de a fi părăsit. În relaţii, depresivii se pun atât de profund în situaţia celuilalt încât aproape se identifică cu acesta, uitând de sine, de nevoile şi propriile dorinţe. Ei sunt obişnuiţi să îndeplinească nevoile celuilalt, ajungând deseori în situaţia de a face ceea ce nu îşi doresc.

PERSONALITATEA OBSESIONALILOR cere o mare nevoie de siguranţă şi, implicit, teama lor centrală de schimbare. În relaţiile de cuplu, obsesivul îşi limitează învestiţia afectivă, din cauza caracterului schimbător al sentimentelor. Motivele pentru care intra în relaţii ţin mult de latura pragmatică a vieţii. În momentul în care şi-au asumat un angajament, doresc să îl respecte întru totul, chiar dacă, la un moment dat, acesta vine în contradicţie cu propriile nevoi. Responsabilitatea acestora tine de fixaţia cu care ţin ca angajamentele să fie respectate. Obsesivii doresc ca partenerul de cuplu să se comporte după chipul şi asemănarea proprie, astfel că relaţiile de cuplu se transforma în relaţii de dominare şi putere (căsătoria fiind văzută că un contract juridic, cu drepturi şi îndatoriri strict stabilite). Atitudinea centrală a obsesivului (ordinea, siguranţă, punctualitatea) îşi pune amprenta şi asupra sexualităţii acestuia, viaţa lui sexuală devenind ceva contrar erosului, fiind pigmentată de dorinţa de a-l constringe pe partener, relaţia intimă amestecandu-se cu dorinţa de putere. Astfel întâlnim deseori aceste personalităţi obsesive (masculine) traindu-şi viaţa cu prostituatele deşi venerează o femeie.203970941

ISTERICII, o altă categorie de structuri de personalitate, îşi clădesc sentimentul  valorii personale pe admiraţia pe care le-o trezesc celorlalţi. Ei au o rezistență scăzută la frustrare, au o disponibilitate redusă de a suporta tensiunile datorate frustrărilor unor trebuinţe. În relaţii, el căuta o confirmare , în primul rând a propriei identităţi, el vrea să se îmbete cu dragostea sa şi a partenerului său, aşteptând de la ea, dragostea, să-l urce pe culmile vieţii. Atunci când individul posedă o structura isterică majoră, dorinţa lui de confirmare ia forme exagerate, transformandu-se în revedicare. Acest tip de relaţie, ce are la baza nevoia acută de confirmare, este supusă frecvent crizelor. Printre isterici găsim frecvent “vânătorii de fuste” şi “devoratoarele de bărbaţi”, deoarece relaţiile de cuplu sunt instabile, se depart frecvent, intrând imediat în altele, uneori intrând în relaţii “triunghiulare” (repetând inconştient poziţia lor între părinţi). Partenerii isterici au tendinţa de a-şi alege parteneri depresivi, aceştia având disponibilitatea de a oferi totul. În timp, partenerii depresivi se vor simţi suprasolicitaţi de partenerii isterici, relaţia sfârşind inevitabil.

Persoanele caracterizate de NARCISISM PATOLOGIC nu au capacitatea de a se îndrăgosti. Narcisicul integrează (inconştient), ca părţi ale sinelui, ca importanță exclusivă, aspectele externe (frumuseţe, bogăţie, stătut social). Un narcisic iubeşte pe cineva doar când acesta este demn de admiraţie, pentru că, iubindu-l, devine el însuşi o persoană de admirat. Narcisicii au o nevoie permanentă şi constantă de admiraţie. În relaţie, bărbaţii narcisici manifestă inhibiţii sexuale grave, având frica de a fi respinşi de femei. Ei se pot bucura de o sexualitate liberă doar cu femeile pe care le consideră obiecte sexuale. Femeile narcisice, în relaţia de cuplu, fie manifestă promiscuitate sexuală, fie exhibiţionism şi seducţie controlate faţa de bărbaţi, pentru a-i domina şi controla, fie intră inconştient în relaţii “gemelare” cu bărbaţii pe care-i consideră cei mai buni.

NEVROTICII, spre deosebire de persoanele sănătoase, pot fi caracterizaţi de o anxietate fundamentală (chiar dacă nu există mereu cauze reale în viaţa lor). Aceasta se constituie din copilărie, sub influenţa unor factori concurenţi de mediu (lipsa de afecţiune, atitudini ale părinţilor care generează ostilitate la copii, o educaţie fluctuantă şi imprevizibilă). În menţinerea intimităţii în relaţia de cuplu, pentru nevrotic se constituie într-o situaţie problematică deoarece nevoia nevroticului de afecţiune nu este acompaniată de capacitatea de a iubi pe măsură. Iubirea este doar o iluzie. În spatele capacităţii lui scăzute de iubire se afla convingerea că nu este demn de iubire, o convingere ferm formată, în concordantă cu scenariul lui de viaţa. Aşadar, avem de a face cu o persoană avidă de iubire, dar incapabilă de a o oferi, o persoană care se iluzionează că iubeşte doar pentru că celălalt îi satisface nevoia de securitate. Nevroticii solicita afecţiunea apelând la mijloace prin care îl presează pe celălalt: mituirea, apelul la milă, apelul la echitate, ameninţările.

O altă categorie de persoane nevrotice sunt cele DEPENDENTE EMOŢIONAL, cu dificultăţi majore în realizarea intimităţii în relaţia de cuplu. Dependența emoţională (ca structură psihică cognitivă, afectivă şi volitivă) afectează capacitatea indivizilor de a stabili relaţii satisfăcătoare. Iniţial, termenul de dependență emoţională sau codependență a fost utilizat cu referire la persoanele ce aparţineau unor familii în care existau persoane toxicodependente. În prezent, acesta a fost extins şi asupra celor care nu provin din acest mediu şi totuşi utilizează strategii relaţionale asemănătoare acestora, deoarece au trăit în familii disfuncţionale, asemănătoare, în multe privinţe, familiilor cu membri toxicodependenți. În aceste medii, comunicarea este sever limitată la conversaţii rigide, membri familiei nu sunt liberi să îşi exprime toate experientele. Dorinţele, cerinţele sau sentimentele pe care le au provin din obligaţia de a accepta roluri care sunt în consonanță cu rolurile jucate de ceilalţi. În relaţie cu acest tip de persoane dependente emoţional se neagă existenţa problemelor, nu se vorbeşte despre ele. Cei în cauza îşi reprimă emoţiile, neintrând în contact cu propriile nevoi, ei dezvoltând strategii defensive de negare şi evitare a propriilor emoţii. Se detaşează de ceilalţi, dar şi de sine, nu vorbesc, nu ating, refuză să simtă. Dezvoltarea emoţională este inhibată.

anorexiaSpre deosebire de persoanele cu tulburări de personalitate, persoanele sănătoase psihic au capacitatea de a se îndrăgosti şi, teoretic, de a trăi satisfăcător în relaţii de cuplu. Teoretic, pentru că sănătatea psihică nu este o bornă luminoasă şi vizibilă pe care să o palpăm că să ştim exact că am ajuns la ea şi, implicit, că am scăpat de problemele de cuplu. Majoritatea oamenilor dispune de zone problematice în personalitatea acestora şi chiar dacă, per ansamblu, îi putem considera normali, aceste vulnerabilităţi îşi pun amprenta pe existenţa lor, pe realția lor de cuplu.


Relaţiile de cuplu ale persoanelor nepatologice nu sunt nici ele scutite de probleme, din această perspectivă.
Pe de altă parte, orice relaţie de cuplu cuprinde doi indivizi iar interacţiunea lor în diverse domenii (comunicare, sexualitate, conflict etc) va influenţa şi ea calitatea relaţiei de cuplu ca atare.

 

 

 

 

Articol inspirat din cartea „Mecanismele intimității în relația de cuplu”- I. Stancu