Învață SĂ TE IUBEȘTI

Respectul de sine, componentă a imaginii despre propria persoană, reprezintă simpatia pe care ţi-o acorzi ţie însuţi, măsura în care te apreciezi în calitate de părinte, şef, subaltern, om, în general. De această autoapreciere depinde eficienţa ta, pe toate planurile. Din fericire, imaginea despre sine poate fi ameliorată şi, astfel, poate fi sporit şi respectul de sine. Cea mai bună definiţie a acestuia aduce în discuţie următoarea întrebare: „cât de mult te placi?” şi respectul de sine creşte dacă îţi repeţi ţie însuţi că te placi, într-adevăr.body-image-self-esteem

Unul dintre motivele esenţiale pentru dificultatea pe care o întâmpinăm în menţinerea la un nivel ridicat a imaginii şi respectului de sine este faptul că am fost învăţaţi să credem că a ne iubi pe noi înşine este ceva rău. Această veche eroare izvorăşte, probabil, dintr-o răstălmăcire a ideii de smerenie şi modestie, care echivalează autoaprecierea cu egoismul. Nimic mai neadevărat. Toate marile religii ale lumii ne învaţă să ne iubim aproapele ca pe noi înşine - nu mai mult decât ne iubim pe noi înşine şi nici în loc de a ne iubi pe noi înşine. Şi totuşi, încă din copilărie, când a te plăcea şi a te iubi pe tine însuţi era cel mai firesc lucru din lume, ţi s-a tot spus că aşa ceva înseamnă să fii egoist şi încrezut. Copiii se consideră importanţi, dar, cu timpul, până la vârsta maturităţii, admonestările bine intenţionate ale societăţii înlătură, treptat, această viziune asupra propriei lor persoane, înlocuind-o cu nesiguranţa de sine şi îndoiala care devin din ce în ce mai puternice, pe măsură ce trec anii.

Şi, în fond, îţi spui, ce ar crede oamenii dacă ai declara că te iubeşti pe tine însuţi?!... Tu însă este nevoie să înţelegi că, în obţinerea succesului, un rol vital îi revine tocmai respectului de sine. El nu are nici o legătură cu îngâmfarea sau cu egocentrismul - mă refer la o formă sănătoasă de autoapreciere, la o imagine pozitivă despre sine, bazată pe recunoaşterea pe care se cuvine s-o acorzi potenţialului tău. Există mult prea mulţi oameni ce îşi scurtcircuitează şansele de succes din cauză că au o părere proastă despre ei înşişi, ca şi despre capacitatea lor, transformându-se în prizonieri ai limitărilor pe care s-au învăţat să şi le impună singuri, sub influenţa condiţionării exterioare.

Aproape imediat după ce venim pe lume, începem să ne lăsăm „educaţi” sau condiţionaţi de ambient. Părinţii, ceilalţi membri ai familiei, şcoala, societatea, mediul natural revarsă asupra noastră un torent de influenţe formative bine intenţionate, dar care, cel mai adesea, au ca efect reducerea încrederii în noi înşine şi autosubestimarea. Astfel ne sunt diminuate naturaleţea, iniţiativa şi creativitatea. În copilărie, condiţionarea are loc mai curând prin influenţare decât prin experienţă directă. Când cineva emite remarca: „Puştiul ăsta are caracterul lui taică-său”, nu înseamnă că băiatul a moştenit „caracterul” sau „firea”, ci că a devenit condiţionat de ele, învăţându-le, și vom urma şi noi această „reţetă”. Dacă ea dă rezultate, vom continua s-o aplicăm, până ne va intra în obişnuinţă, după care ne vom strădui să rămânem consecvenţi comportamentului deja însuşit, chiar dacă el ne diminuează şansele de succes. Familia ne arată încă de timpuriu cam ce se aşteaptă de la noi, prin cuvinte, sfaturi, mustrări sau argumente convingătoare. Adeseori, aceste idei sunt întrucâtva mărginite şi, dacă unul dintre părinţi a dobândit, prin condiţionare, o tendinţă de a reacţiona în mod negativ, aceasta riscă să-1 „contamineze” şi pe copil, în ciuda faptului că se poate întâmpla ca el să fie înzestrat cu infinit mai multe talente decât părintele său. Marea majoritate a condiţionărilor cotidiene cărora le este supus copilul este alcătuită din interdicţii: „nu e frumos să...”, „nu ai voie să...” etc. Este uimitor cât de devreme ni se trezeşte dorinţa de a explora şi cuceri necunoscutul, de a fi conducători, de a face şi trăi lucruri interesante şi palpitante, de a ne îmbogăţi şi de a ajunge celebri - cu alte cuvinte, de a fi primii, cei mai buni, cei mai mari. În binecuvântata noastră naivitate (şi ignoranţă), vedem cu claritate şi cum vom reuşi să devenim ceea ce visăm. Dar, înainte de a atinge vârsta la care am putea începe să ne croim drum spre realizarea acestor vise, vin să ne copleşească o multitudine de influenţe exterioare bine intenţionate, dar inhibitive. „Nu vorbi neîntrebat”; „Nu te juca pe stradă”. La şcoală, ni se tot repetă: „Treci la loc”, „Stai la locul tău” sau „Nu face pe deşteptul”. Să nu faci pe deşteptul!!! În adolescenţă, ţi se spune: „Nu încerca să fii altcineva decât eşti” sau „Dar cine crezi că eşti?”. Atenţie: cine crezi că eşti!!! În sfârşit, mai suntem sfătuiţi: „Nu te întinde mai mult decât ţi-e plapuma!” Unele influenţe condiţionante sunt formulate pozitiv, dar tot cuprind limitări implicite: „Mama ştie cel mai bine”, sau „Uită-te bine înainte de a sări”, sau „E prea frumos ca să fie adevărat”. Toate acestea creează principalul obstacol în calea marilor succese: sentimentul că realizările importante sunt greu accesibile sau rezervate celor „norocoşi”. Această atitudine îşi are sursa într-un fel de a gândi orientat către mediocritate.

self-respect-concepts-2Eşti, în mare măsură, produsul contextului fizic în care te-ai născut; lui i se datorează personalitatea, ambiţiile, situaţia socială pe care le ai acum. Ceea ce contează acum este să-ţi dai seama cum ai fost şi, deci, cum ai mai putea fi condiţionat sau influenţat, pentru că, utilizând metode similare celor ce ţi-au fost aplicate în trecut, să înlocuieşti vechile deprinderi de gândire cu altele, noi. Ceea ce a fost făcut se poate desface şi reface. Dacă personalitatea ta a fost modelată printr-un contact contaminant cu teamă, îndoială şi tendinţa de a-ţi face griji, te poţi schimba neacceptând în jurul tău decât influenţe pozitive. Ca să devii acel om de succes care ai dreptul să devii, este necesar să te „programezi” singur pentru succes.

Nu trăim într-o lume guvernată de formule fixe şi predeterminate. Noi suntem cei care dăm formă destinului nostru. Indiferent ce fel de viaţă trăim, noi i-am desenat proiectul; indiferent ce curs urmează nava noastră, noi suntem căpitanul, deşi mediul, cu tot ce înseamnă el, ne modelează felul de a gândi şi ne influenţează convingerile şi ideile care stau la baza imaginii pe care ne-o formăm despre noi înşine. Încearcă să găseşti o singură manifestare comportamentală caracteristică, o singură atitudine tipică din câte ai şi pe care să n-o fi „împrumutat” de la altcineva!

Să învăţăm să trăim într-o societate a compromisurilor, fără a ne compromite!

Să nu ne mulţumim cu puţin, fără a fi nemulţumiţi, înțelegând că orice condiţionare pe care o acceptăm şi ne-o auto-impunem poate fi de-condiţionată sau recondiţionată pozitiv şi, ceea ce este încă şi mai important, este timpul să devenim conştienţi de disponibilităţile unice cu care am fost înzestraţi, hotărând limpede cine suntem şi ce anume vom deveni, în loc să ne supunem, pasivi, condiţiilor şi influenţelor din jur! Nu mai este nevoie să ne lăsăm condiţionaţi într-aşa o măsură încât să creştem, să trăim, să muncim, să ne căsătorim, să ne retragem din activitate şi să murim conform unei formule stabilite de familie, de mediu sau de instituţiile existente. Altfel, nu ne rămâne decât să ne scriem de pe acum un epitaf care ar suna cam aşa:

„Mort la douăzeci de ani, îngropat la şaptezeci!”.



(Articol inspirat de cartea „Născut pentru succes”-Turner Colin)