Optimism vs Pesimism

            -Putem preveni tulburările de comportament? mă întreabă zilele trecute un client. De ce unele persoane ajung să alunece pe panta sentimentelor tulburate? Există metode pe care putem să le folosim pentru a alunga aceste tulburări?

            -Există metode de a-ți reduce reacțiile nesănătoase. Nu reușim mereu să eliminăm chiar toate dificultățiile emoționale și, chiar dacă le putem preveni pe moment, ele „recidivează” din când în când. Este nevoie de moderație, echilibru și finaluri deschise.

            -Cum devi optimist când ești pesimist?646x404

            -Aristotel, acum mai bine de 2000 de ani, spunea că „între orice extreme există, de obicei, o medie” și dacă alegi calea de mijloc, aceasta rareori aduce necazuri serioase. Psihologul Robert Schwartz a descoperit că „oamenii care într-o mare parte din timp (cam 65%), au gânduri pozitive sau sunt optimiști și în restul timpului (cam 35%) au gânduri negative sau sunt pesimiști, duc o viață echilibrată și cu mai puține tulburări.”

Realismul este o „medie aristotelică” destul de corectă între pesimism și optimism. A fi realist înseamnă a recunoaște pe deplin aspectele indezirabile ale vieții, a le considera „rele”sau „nocive” și a te motiva pentru a încerca să le schimbi. Când nu poți nici să le modifici, nici să scapi de ele, te simți frustrat, dezamăgit și nemulțumit. Toate acestea sunt sentimente neplăcute, dar sănătoase, pentru că te învață să faci față unor situații și te atenționează că este nevoie de adaptare. O viziune echilibrată te încurajează să vezi toate laturile relațiilor umane și ale singurătății individuale, ale muncii și ale relaxării și distracției, ale artelor și ale științei.

Persoanele care ajung la tulburări de personalitate trăiesc în rigiditate, dogmatism, absolutism și agitație interioară. Viața, pentru ele, este în alb și negru, fără nuanțe. Realitatea nu este așa. Nu are linii trasate, ea fiind un proces de continuă schimbare și interpretare, mereu alta. Persoanele care au o mentalitate (asupra vieții) amprentată de imagini mai conservatoare, acceptă cu foarte mare greutate schimbările și relativitatea realității. Mentalitatea le este formată din restricții și limite autoimpuse și pe care le impune și celorlalți. Inflexibilitatea împiedică adaptarea. Inadaptarea duce la apariția tulburărilor de personalitate. Prin urmare, dacă puneți un preț excesiv pe muncă și nu veți face decât să lucrați și iar să lucrați, veți perde satisfacțiile unei relații personale, bucuriile relaxării, eșuând pe plan personal. Pe de altă parte, dacă nu veți face altceva decât să vă dedicați obsesiv relațiilor personale sau distracțiilor, puteți rata mulțumirile profesionale care asigură autonomia financiară, șansele de evoluție profesională și socială. Energiile și talentele sunt limitate, iar devotamentul extrem față de un proiect sau o cauză anulează aproape întotdeauna posibilitățile altor bucurii. Extremele sunt distructive. Ele aduc tristețea profundă, regretul intens și marile neplăceri ce pot perturba viața. Anxietatea extremă, depresia, ura de sine, furia și autocompătimirea nu vă vor ajuta, ba mai mult, vă vor împinge să înfruntați deficitar problemele, lăsându-vă epuizat.

Pesimism optimismCunoscând părerile marilor psihologi ai lumii, dar și luând în considerare experiențele de viață, multe acțiuni unilaterale reduc plăcerea de a trăi. Pesimismul presupune pericolele sale reale și poate duce la depresie, disperare și inerție. Optimismul, pe de altă parte, sau pollyannismul (hiperoptimistul) îi poate ajuta pe unii oameni într-un mod nerealist, făcându-i să nu suporte „cruda realitate”, sfârșind deseori în deziluzie și oroare, anihilând prudența și îngrijorările benefice.

Moderația și echilibrul vă vor oferi o imagine mai complexă și mai „netedă” a experiențelor prin care treceți, lăsându-vă permanent posibilitatea de a alege. Gândiți-vă la latura complementară, la restricțiile și limitele pe care (vi) le impuneți. Îndrăzniți să aveți vederi mai largi, pentru a fi mai conșienți de dezavantajele absolutismului, cât și cele ale postmodernismului, împins la extrem. Aveți nevoie să rămâneți blocați în strictețea inflexibilității? Puteți să nuanțați albul și negrul, la început cu puțin gri, iar pe urmă cu pete mai vesele? Nu există o soluție magică. Schimbarea propriu-zisă poate fi grea, dar nu imposibilă. Veți putea preveni tulburările de comportament, obținând echilibrul necesar, devenind mai puțin „perturbabili” în fața provocărilor realității.