Sentimente și Trăiri

Zilele acestea am avut o discuție cu câteva persoane referitoare la sentimente și trăiri. Am decis să scriu despre diferența dintre cele două categorii. Și cine ar reda mai bine și mai complex acest subiect, decât Jacques Salome în cartea „Curajul de a fi tu însuți”!? De aceea mi-am permis să redau fragmente din cartea domniei sale:

*Confundăm adesea trăirile imediate cu sentimentele mai profunde, care ţin de un proces mai complex. Dacă primele corespund unei experienţe subite şi superficiale de trezire a capacităţilor senzoriale, celelalte se caracterizează prin implicarea ascunsă a unui proces continuu şi constant a cărui marcă se întipăreşte în inima adevărului nostru interior. Altfel spus, trăirea brută se va exprima sub forme precum: „au!, pişcă, mă doare!... Mmm! Ce bun e...", în vreme ce o emoţie transformată în sentiment se va enunţa în termeni de: „Te urăsc... Te iubesc...", si va avea ramificaţii mai profunde, mai durabile.

Pentru a înţelege mai bine că avem de-a face cu două genuri diferite de realităţi. Şi totuşi, de câte ori nu ne lăsăm păcăliţi, în varietatea situaţiilor, în multitudinea de evenimente şi stimuli cu care ne confruntăm zilnic, numind sentiment ceea ce ţine de trăire şi invers! De câte ori nu ne înşelăm asupra acestor două niveluri, fie considerând a fi un sentiment ceea ce nu este decât o trăire, fie reducând la o simplă trăire ceea ce începe deja să devină un sentiment? Şi atunci, cum să ne descurcăm în imperiul lui „a simţi" şi „a trăi", acolo unde domneşte subiectivitatea afectivă, adică sediul prin excelenţă al logicii iraţionale şi inconştiente?hand300312co

SENTIMENTELE se nasc şi înfloresc în limbajul inimilor, ţin de ceea ce unii numesc întâlnirea sufletelor. Se consumă în timp și prelungesc trăirea pe care uneori o transformă. Ele constituie urzeala ţesutului conjunctiv din care este formată legătura dintre doi oameni, contribuie la alimentarea, la consolidarea și la menţinerea coerenţei acestei legături, indiferent de natura lor. Pentru că sentimentele au mai multe aspecte, fundal al vieţii noastre afective, ele cuprind o paletă largă ale cărei culori de bază se desfăşoară de la culorile luminoase, cu reflexe, ale iubirii, la degradeurile închise, adumbrite de spectrul întunecat al urii sau al ambivalenţei, trecând prin culorile calde, pastelate ale tandreţii sau tonalităţile neutre ale indiferenţei. Sentimentele produc o energie proprie, fie creatoare, fie distrugătoare. Ele vor fi uneori manifestarea triumfală a elanului vital, alteori expresia malefică a instinctului morţii. Pot mobiliza forţe nebănuite, centrifuge sau centripete, ale căror efecte se vor răsfrânge în mod pozitiv sau negativ, stimulator sau inhibitor şi vor genera o mişcare puternică de deschidere sau de închidere, de răspândire sau de fuziune, de diferenţiere sau de alăturare si vor favoriza astfel atracţia și tentaţia sau respingerea şi repulsia. Iar calitatea unui sentiment, bogăţia și nuanţele lui vor fi determinate tocmai de amprenta și semnul specific lăsate de miile de combinaţii posibile ale acestor efecte distincte şi ale mişcărilor lor, de intensitatea și de ritmul lor. În special, sentimentul de iubire se află la baza unei mişcări paradoxale, care în acelaşi timp transformă și integrează fiinţa în raport cu ea însăşi, cu celălalt şi cu lumea, pe cele două coordonate principale: spaţiul şi timpul, în calitate de creator al unor schimbări tumultuoase si încântătoare în ordinea universului interior, el îmbracă reperele care determină raporturile noastre zilnice în extraordinar, le imprimă alte forme, mai maleabile, mai suple, mai elastice.

Sentimentul de dragoste reface geografia spaţiului, remodelează ţinutul nostru interior. Poate fi resimţit ca o adevărată prelungire a sinelui către celălalt sau ca o apropiere a celuilalt către sine. Precum un pod sau o pasarelă, ne ajută să străbatem distanţele, să unim două vieţi, două experienţe care uneori, la început, se află la poli opuşi. La fel ca un magnet care aduce totul lângă el. Ce contează atunci despărţirile, diferenţele sau chiar antagonismele! Sentimentul iubirii redefineşte informaţiile ceasului, adaptând ideea de timp şi perioadă. Cine nu ştie ce înseamnă orele interminabile de aşteptare febrilă sau cât de repede trec minutele când vine ceasul despărţirii? De asemenea, provoacă un vast proces de amplificare, de retrospecţie şi de antici pare care revoluţionează prezentul, reanalizează datele din trecut şi instaurează o nouă realitate în existenţa fiecăruia, conform unui nou plan de unificare. Introduce în finitudinea zilei „momente de eternitate", revizuieşte experienţele din trecut pentru a le reaşeza într-o nouă poveste scrisă după alte repere şi deschide perspective către un alt viitor. Așadar, iubirea este matricea emoţională a unei noi entităţi colective şi solidare în doi, exprimată sub forma unui „noi" embrionar, arhetip al unui cuplu care se va prelungi sau nu sub forma instituţionalizată a căsătoriei sau chiar a liberei convieţuiri.

TRĂIREA este primul indiciu pe care-l avem despre impactul unei interacţiuni, de la cea mai obişnuită până la cea mai intimă. Este suportul sau mijlocul de exprimare a ansamblului fenomenelor empatice fundamentale care intervin în crearea oricărui început de legătură. Ea se naşte din acea impresie primară, intuitivă şi aproape senzuală că celălalt este făcut din acelaşi „aluat" ca şi noi si din nevoia unei comunicări interpsihice. Trăirea este mai mult legată de carnal, de legătura „de la corp la corp". Se înscrie în momentan, cu puncte de suspensie în contextualitatea unei întâlniri și în discontinuitatea efemerului. Activată din exterior, ea îşi prelungeşte rădăcinile în trăirea corporală şi însumează reprezentările mentale imprimate de la începuturile relaţiilor. Se manifestă printro stare de bine sau de rău, bazată pe principul plăcere-durere, integrare-efracţie. Trăirile de plăcere şi de bucurie vor fi asimilate ca experienţe de bază și vor constitui baza sentimentului de siguranţă şi de încredere în sine, în vreme ce trăirile de neplăcere şi de durere vor săpa adevărate gropi psihice a căror amintire va fi păstrată integral de corpul emoţional traumatizat.

Oare o trăire de moment este resuscitarea unei trăiri originare? Oare ce prelungiri anunţă si deschide ea? Nimeni nu ştie cu adevărat. Există mereu posibilitatea ca evantaiul senzaţiei și a reacţiei să fie foarte larg, foarte puternic, atât de intens şi de viu, încât uneori suscită o adevărată beţie. Şi atunci trăirea este confundată cu un sentiment. Pentru că prin natura şi substanţa lor, după cum arată şi originea lor etimologică, trăirile se formează în jurul unui nucleu de experienţă comun, cel al unei simţiri în relaţie cu celălalt, cel puţin la început.Tot flirtând cu simţurile şi „simţirea", cu senzaţiile şi emoţiile, sentimentele şi trăirile le induc multora ideea unui complot înşelător, gata să întreţină iluzia simplistă pe care, din economie psihică, suntem gata să o credem. De aici se naşte și se dezvoltă o confuzie frecventă și tenace, greu de demistificat. Mulţi dintre noi numim sentiment ceea ce nu este decât o trăire pozitivă care apare într-o secvenţă aparte și strict conturată dintr-o relaţie. Spontaneitatea epidermică a unei trăiri intense şi importante pentru noi ne face uneori să credem că este vorba de un sentiment care, la rîndul lui, este înscris mai durabil în fiecare fibră a noastră şi a cărui sevă ne străbate corpul în întregime. Dimpotrivă, nu întotdeauna este uşor să ne dăm seama când este vorba de un sentiment care trece drept manifestarea unui entuziasm de moment. Alteori deci, avem tendinţa să reducem la o simplă trăire un sentiment pe cale de a se naşte, care, sub această formă, ni se pare mai acceptabil, mai puţin periculos, şi care. astfel îşi croieşte o primă trecere, înainte de a-şi găsi locul în noi şi de a se extinde până la a ne copleşi

sentimental-garden-loverO altă piedică sursă a neînţelegerilor ţine tot de diferenţele individuale şi de pragul de toleranţă al fiecăruia dintre noi. Fiecare are universul său propriu de mituri şi credinţe, animat de o multitudine de mesaje, idei, reprezentări sau injoncţiuni care contribuie la definirea aptitudinilor sale, a gustului pentru plăcere, pentru bunăstare, pentru tandreţe sau fericire și care delimitează deci regiunea sa de sensibilitate personală cu zone extreme de reacţie, adică acele puncte de plecare si fără de întoarcere de la care şi dincolo de care nu se mai poate accepta nici o negociere, acele puncte pe care este atît de important să le precizăm și să i le prezentăm celuilalt: „Îmi place să petrecem acest timp împreună si să facem aceste lucruri împreună. Mi-aş dori ca aşa ceva să se repete, dar nu cu orice preţ. Apreciez grija şi atitudinea ta prevenitoare, dar nu îmi voi asuma ceea ce simt că este nevoia ta de liniştire.”

Unii se aprind ca un foc de paie în timp ce alţii îşi păstrează capul pe umeri. Ei vor fi mai circumspecţi, mai prudenţi, mai rezervaţi sau mai vigilenţi, fie din experienţă sau ca urmare a unor decepţii, în funcţie de aşteptările lor, de exigenţele sau de luciditatea lor în materie de relaţii. În această privinţă, este de datoria noastră să învăţăm să punem în practică principiile de bază ale unei comunicări active și tot de datoria noastră este să ştim să recunoaştem şi să ascultăm în noi gama de trăiri cu formele lor multiple, să începem să le diferenţiem de sentimente, pentru a putea să le înţelegem mai bine paradoxurile şi complexităţile din viaţa de zi cu zi. Şi mai ales trebuie să înţelegem mai bine următoarea constatare, trăită de nenumărate ori de unul sau celălalt dintre partenerii unei relaţii de iubire: „Degeaba am sentimente foarte puternice pentru cineva apropiat, degeaba îl iubesc, pentru că asta nu mă împiedică să simt în anumite momente o trăire negativă, neplăcută, disonantă, apăsătoare sau deconcertantă care mă dezechilibrează. Se poate să fiu preocupat, să mă simt frustrat, tensionat, indispus, neliniştit sau angoasat cu cineva pe care-l iubesc sau care mă iubeşte. Dimpotrivă, mi se întâmplă uneori să încerc un sentiment superficial de afecţiune, de prietenie frivolă, veselă și glumeaţă pentru altcineva. Se poate chiar să mă simt dintr-o dată în largul meu cu un(o) necunoscut(ă) care mi se pare brusc simpatic(ă) şi atunci am o dispoziţie sufletească pozitivă, mă simt cuprins de stări de abandon seren, de complicitate, de veselie... fără să mă simt totuşi legat(ă) prin sentimente de iubire." Aceste câteva gânduri oferite cu titlul de repere nu fac decât să confirme că nu există nici o regulă, nici o reţetă în materie de trăiri și sentimente. Aceste precizări nu sunt însă suficiente pentru a scruta partea de mister inevitabil specific oricărui fenomen afectiv și relaţional, precum şi artei de a iubi. Orice sentiment rămâne prin natura sa în registrul creativităţii şi este în esenţă unic şi irepetabil.

Oare relaţia de iubire nu este tocmai acest viitor posibil ne sigur care se întrevede uneori în anumite trăiri promiţătoare şi excepţionale a căror transformare în sentiment rămâne totuşi sub forma unui potenţial imprevizibil, la întretăierea a două traiectorii de viaţă în schimbare? La intersecţia a două elanuri pătimaşe sau în atracţia a două mişcări aflate una în căutarea celeilalte și care se recunosc în nemărginirea unui parcurs de viaţă? Ce curios este destinul unei întîlniri magice dintre două fiinţe! Ce miraculoasă este alchimia afinităţilor elective și intuitive, a trăirilor şi a sentimentelor oferite şi primite! Dincolo de inexprimabil, de emoţie, de tulburare, de îndoială, de căutare, relaţia de iubire există atunci când:

•Schimbul se înfiripă în jurul înţelegerii, se bazează pe coabitarea armonioasă a sentimentelor și trăirilor autentice și pozitive care vibrează la unison.

•Această coabitare se face simultan şi armonios, într-o stabilitate şi o constanţă relativă, garanţie a unei oarecare durate întemeiată din acel moment nu pe voinţă sau constrângere, ci pe o necesitate internă născută din dorinţă.

•Ea poate fi trăită şi de o parte, şi de cealaltă într-o oarecare simetrie afectivă şi pe baza interacţiunilor pe care fiecare dintre parteneri le iniţiază sau le primeşte pe rând.

•Ea se manifestă în câmpul (cântul) împărtăşirii, al reciprocităţii bazate pe încredere şi stimulare şi deci pe o mutualitate fecundă şi creatoare, care astfel, din întâlnire în încântare, din descoperire în cunoaştere, se poate întări fără a se epuiza sau a se slăbi.

SINE rimează cu TINE şi fiecare se simte mai frumos, mai deschis şi mai complet, pentru că este un receptacul al sentimentelor celuilalt, cuprins de o trăire care îl ia și îl poartă către ce e mai bun din sine.*