NOESITERAPIE

Dr. Angel Escudero, din Valencia, Spania, este fondatorul unei şcoli umaniste în cadrul medicinii, numită NOESITERAPIE sau Vindecare prin gândire. Începând cu anul 1972, Dr. Escudero face operaţIi chirurgicale, folosind o metodă personală de obţinere a anesteziei psihologice. Experienţa sa este folosită şi în sălile de naştere, cu rezultate uimitoare. Atunci când NOESITERAPIA este folosită în oricare specialitate medicală, ea îmbunătăţeşte rezultatele operaţiei şi calitatea vieţii pacienţilor, la toate nivelurile. Începând cu anul 1975, el a ţinut cursuri şi seminarii la care au luat parte persoane implicate în actul medical. Câteva dintre cele mai vestite canale de televiziune din lume au difuzat documentare despre NOESITERAPIE, iar Academia Regală Spaniolă i-a cerut dr. Escudero să-şi înscrie biografia în Dicţionarul Biografic al istoriei Spaniei şi al imperiului ei.

bebelusNoesis provine din limba greacă şi înseamnă "acţiunea gândirii". Noesiologia este ştiinţă care studiază efectele produse în viaţa, de către fiecare gând. Acest principiu a fost introdus de chirurgul Angel Escudero şi este pe larg tratat în cartea "Vindecare prin gândire. Noesiterapie.", apărută la Editura For You.

Se pare că fiecare gând al nostru iniţiază o reacţie biologică globală armonică, în întreaga fiinţa materială şi spirituală - în sensul că ea reprezintă conţinutul gândului care a provocat-o. Fiecare gând influenţează energiile globale ale omului şi, conform semnificaţiei ei intrinsece, se va produce ori un efect util şi benefic, ori unul negativ şi dăunător. Reacţia biologică pozitivă are loc atunci când organismul funcţionează aşa cum ar trebui. Pentru o funcţionare corectă a corpului uman, trebuie să existe un echilibru în sistemul nervos vegetativ-respectiv între sistemul simpatic şi parasimpatic.

Boala reprezintă de obicei lipsa de iubire în viaţa unui om, ceea ce produce o dizarmonie psihosomatică. Psihologic şi fizic, boala este o cerere de iubire. Copiii demonstrează că aceste afirmaţii sunt adevărate. Se ştie că cei din spitale şi orfelinate, lipsiţi de iubirea  mamei lor, cad pradă tuturor tipurilor de boli, într-o măsură mai mare decât cei care se bucura de iubirea şi grijă mamelor. Aceste boli sunt, de fapt, o cerere de iubire. Ce se întâmpla când un om se gândeşte şi la lucruri pozitive şi la cele negative fără să aleagă? El produce blocaje în lanţul vieţii lui, deoarece nu a învăţat că, pentru a merge continuu în direcţia binelui, trebuie că întotdeauna să tragă în aceeaşi direcţie, cea pozitivă.

Iată câţiva paşi pentru vindecare prin gândire propuşi de dr. Escudero:

Cantitatea şi calitatea apei din organism sunt esenţiale pentru a păstra o stare bună de sănătate, iar sănătatea este imposibil de păstrat, fără a respecta semnificaţia gândurilor sau cuvintelor. Când corpul este deshidratat, pentru că nu beţi suficientă apă, creierul va poate trimite mesaje eronate. E posibil să simţiţi foame, când corpul cere apă iar când mâncaţi, nevoia de apă crește. Apa nu poate fi înlocuită de alte fluide!!! Apa este de neînlocuit.zen-druppels1

Întotdeauna să gândiţi şi să vorbiţi numai de bine. Nu gândiţi şi nici nu vorbiţi de rău, nici măcar să-l negați. Creierul nu poate înţelege o negaţie şi nu o va putea face niciodată. Trebuie să căutaţi binele opus răului de care suferiţi, sau de care vă este teamă. Când îl veţi recunoaşte, e necesar să vă amintiţi următoarele cuvinte: "am nevoie". Apoi, puneţi după "am nevoie" lucrul pozitiv de care aveţi nevoie: opusul răului. Continuaţi să gândiţi şi să vorbiţi despre binele pe care l-aţi recunoscut deja şi să credeţi că va fi uşor de obţinut, în orice moment. Continuaţi astfel, până când veţi obţine tot ceea ce vă doriţi.

Este necesar să schimbăm frica cu iubirea - care să fie cea mai importantă motivaţie pentru acţiunile omului. Este necesar să gândim tot timpul în prezent, susţinând ideea că avem tot ceea ce ne trebuie şi ce ne este benefic: linişte, sănătate, stăpânire de sine şi bunăstare.

Nu este nevoie să negăm răul de care suferim, deoarece, făcând asta, accentuăm în creier tot ce am stocat acolo legat de ceea ce negăm. Răul nu ar trebui menţionat deloc, nici măcar pentru a-l nega. În creier, negarea nu are aceeaşi forţă ca ideea pe care vrem să o negăm. Deoarece ideea care urmează negaţiei este, de obicei, despre un rău de care suferim, sau pe care nu-l dorim, creierul nostru detectează totul cu o mai mare intensitate, iar noi ne supunem riscului de a-l amplifica (de a amplifica exact ceea ce dorim să eradicăm).

Cancer manual brokenPrincipiile noesiterapiei au fost îndelung testate şi folosite în tratamentul ulcerelor, grefelor de piele, hemoroizilor, herniilor inghinale şi ombilicale, simpatectomii peri-arteriale, chirurgie cosmetică, arteroscleroza. Dr Escudero oferă astfel o perspectivă minunată de împăcare a medicinei alopate cu principiile energetice şi spirituale care conduc viaţa. Noesiologia are un cuvânt foarte important de spus şi în privinţa cancerului. Iată ce spune dr. Escudero despre această boală: "Se ştie că această boala apare la cei care, la nivel conştient sau inconştient, au pierdut dorinţa de a mai trăi aşa cum trăiesc în acel moment, care au renunţat la tot. Asta li se întâmpla până şi copiilor, indiferent de vârstă, influenţaţi la nivel inconştient de pesimismul părinţilor sau rudelor, sau de circumstanţe vitale pe care nu le pot depăşi. Acumularea reacţiilor biologice negative se traduce printr-o scădere a ceea ce se numeşte imunologie genetică-capacitatea naturii de a corecta şi a reordona alterările sau erorile ADN ale celulelor, care permit multiplicarea lor dezordonată. Acest obiectiv poate fi atins numai prin folosirea pozitivă a gândului, care exprimă dorinţa pacientului de a trăi. Cu ajutorul energiei lui creatoare trebuie să se creeze un ordin pentru restabilirea, în ADN, a informaţiilor genetice corecte. Acesta este remediul împotriva cancerului şi, fără îndoială, mecanismul ce stă la baza vindecării spontane. Aceasta este direcţia pe care trebuie să mergem în viitor. Cu ajutorul unui mecanism conştient al pacientului, trebuie să-i învăţăm cum să-şi dorească cu adevărat să trăiască, să înveţe să-şi rezolve sau să depăşească problemele din viaţa-problemele care sunt responsabile de aceste situaţii. Ei trebuie să transmită conştient această voinţă către creier - şi, de acolo, în întreg organismul, pentru a restabili un control interior adecvat asupra reproducerii celulare."

 

Situl său: http://dr.escudero.com/