Manifestă-ți iubirea!

Sentimentul de iubire se manifestă diferit. Câți oameni sunt pe pământ, tot atâtea feluri de manifestare a iubirii există. Multe persoane se tem să iasă în întâmpinarea dragostei ce le este purtată. Durerea cea mai mare nu este de a nu fi iubit(ă), ci aceea de a nu știi să primești iubirea oferită. Iar pentru cel (cea) care oferă, durerea cea mai mare este că dragostea lui(ei) este refuzată. Sunt mulți oameni cărora le este greu să vorbească despre dragoste și tandrețe. La fel de mulți sunt cei care nu știu cum să își manifeste iubirea. Nu au fost învățați să facă asta și de aceea le este teamă de „penibilitatea” rostirii cuvintelor de iubire, de tandrețe, teamă de gesturile „caraghioase” de răsfăț.

real love by tropical rain large2Întâlnesc persoane care recunosc această teamă de penibilitate și chiar aceste persoane simt mai acut nevoia manifestării iubirii. Își amintesc cu nostalgie de pasiunea de la început, pasiune care aproape întotdeauna este confundată cu marea iubire. Așa am crezut fiecare la început, nu? Acea iubire care te face să te simti bine numai în prezența persoanei iubite, idealizând-o. După o perioadă, începi să vezi realitatea și faptul că, idealizându-l pe celălalt, i-ai atribuit calități pe care acesta nu le avea, calități pe care le căutai la cealaltă persoană. Acest gen de iubire a distrus multe cupluri, chiar a distrus oameni pasionali (oameni ce iau decizii fără să se gândească, care se dedică obiectului pasiunii lor).

-Îmi amintesc de perioada în care uitam de foame, mi se confesează V. cu o privire înlăcrimată și tristă, și ne țineam ore în șir într-o pasiune nebună. Era atent, primeam trandafiri, câte un fir în fiecare zi…Mă simțeam cea mai norocoasă și invidiată femeie din lume.

Rostind toate acestea, V. a rămas cu ochii fixați pe podea, cu o privire din care emana un sentiment de vinovăție.

-Încet, continuă femeia, aceste gesturi au dispărut…îmi doream…îmi doresc încă să mai simt acea pasiune, dar orice gest, pe care mi-aș dori să îl fac, îl consider penibil acum. Avem doisprezece ani de casatorie. E ciudat să fac anumite gesturi față de soțul meu.

Privind-o, îmi vin în minte tristețile oamenilor care au eșuat în cuplu, durerile neîmplinirilor și aparenta lor resemnare. Spun „aparenta resemnare” pentru că, în interiorul lor, nicio clipă nu au încetat să își dorească, iar conflictul stârnit între dorință și neîmplinire a transmis corpului diferite semnale, afectând sănătatea.

Nu spun că nu e nevoie de acea iubire pasională, pentru a cunoaște iubirea adevărată. Este necesar să realizăm că întâlnim destul de des ca o relație amoroasă să fie pasională la început, însă treptat se estompează pentru a face loc iubirii adevărate, durabilă, adâncă și matură. Cei care își doresc să aibă parte de iubire adevărată, știu că atunci când pasiunea se diminuează, începe nașterea iubirii durabile. O altă convingere eronată este acea conform căreia a face dragoste cu cineva este un semn de iubire adevărată sau, cu cât există partide de sex mai numeroase, cu atât arată cât de multă iubire este. Rămân suprinsă de câte persoane, care vin în terapie, consideră că actul sexual este o dovadă de iubire. Chiar și V. se plângea de lipsa pasiunii ce exista la început. Iubirea este confundată cu plăcerea, cu pasiunea, cu sexul, cu laudele. E timpul să deosebim manifestările și să nu ne mai cramponăm de prejudecățile pe care ni le-am însușit. Spun plăcere pentru că mă gândesc că, atunci când comportamentul unuia dintre parteneri nu este pe placul celuilalt, se consideră că este vorba de lipsa iubirii. Este greșit să consideri că cel (cea) care te iubește își arată iubirea făcându-ți permanent pe plac. Cei care consideră acest lucru vor avea permanent parte de dezamagiri, furie, frustrare în viața lor. Trăind cu această convingere, oamenii nu vor accepta vreodată criticile (în cuplu). Critică pare și faptul că partenerul îndrăznește să îți comunice ceea ce nu îi face plăcere, referitor la comportamentul tău. Când unul din parteneri comunică celuilalt că nu îi face plăcere o anumită manifestare a acestuia, nu înseamnă că îi comunică faptul că nu îl (o) mai iubește. E necesar să realizați că este imposibil să faci/ să fii pe plac tuturor. E firesc ca uneori să deranjeze un anumit comportament al tău (sau al celuilalt). Cei care doresc să facă pe plac tuturor și cer să le fie recunoscut comportamentul ca ireproșabil, să știe că dau dovadă de o mare lipsă de iubire față de ei înșiși, fapt ce are drept consecință punerea la îndoială a convingerii că ceilalți i-ar putea iubi cu adevărat.88650919.pxvAvRIz

Mulți oameni se tem de penibilitate, evitând manifestările de iubire și tandrețe față de ceilalți, confundând iubirea adevărată cu mila, devotamentul, pasiunea înfocată, posesivitatea, gelozia etc. Așteptăm să primim mereu ceva ce noi nu oferim. Faceți voi primul pas și vedeți ce se întâmplă. Oferiți exact ce v-ați dori să primiți. „Penibilul” este un cuvânt creat de oamenii care nu depășesc „standardele” și limitele impuse de cei în fața cărora vor să pară a nu fi „vulnerabili”. Romantismul (văzut ca gesturi de iubire și tandrețe) este considerat a fi ceva „demodat” și caracteristic „firilor slabe”.

  Priviți oamenii care au ajuns la o vârstă (biologică) apreciabilă, oameni trecuți de șaptezeci de ani, cărora cuvântul „penibilitate” nu le comunică ceva. Oameni care știu că a-ți manifesta iubirea și tandrețea nu este ceva rușinos. Oameni care încă se țin de mână, care mângâie cu protectivitate și adorație obrazul ridat al celuilalt. Iar eu, cu lacrimi de emoție și admirație, îi privesc plină de respect.