Să privim cu ochi inocenți!
Urmăresc cu încântare privirea copiilor și rămân mereu impresionată de imensitatea lumii lor. Cât de pur și inocent poate privii un copil o situație sau o persoană.
Cum putem să gândim din nou asemenea copiilor și să redobândim un pic de creativitate? Priviți reclama „Kinder surprise”. Desenul învățătoarei, de pe tablă, deschide imaginația fiecărui copil. La întrebarea „Copii, ce este acesta?”, copiii răspund: „Un vapor, un copac, un avion, un cangur, o broscuță, un escavator…” Adultul, dezamăgit, prezintă desenul ca fiind „doar un ou”. Replica fetiței, de la finalul reclamei, este revelatoare: „adulții aștia!” Desenul este tot ce vor ei.
Majoritatea copiilor mici au o bună imaginație eidetică. Unii au prieteni de joacă imaginari. Pot să fie la o petrecere (imaginară) într-o livadă, după care, în câteva minute, să transforme petrecerea din livadă, într-un concurs de a găsi trifoi cu patru foi. Adultul are la dispoziție miliarde de celule cerebrale pe care nu le folosește de obicei. În afară de asta, copiii sunt foarte sinceri. La întâlnirea unei persoane noi, copilul spune „Nu îmi place de tine!” , pe când, un adult ar spune „Mă bucur să te cunosc!”, deși ar simți aceeași neplăcere. Adultul urmează o rutină socială strictă, fără să își dea seama că, în felul acesta, își limitează comportamentul. M.Erickson descrie o situație relevantă în două povestioare ale sale:
„Am ținut o prelegere”, își începe Erickson prima povestioară, „pentru un grup de medici, iar la sfârșit, unul dintre medici mi-a zis:
-Mi-a plăcut prelegerea dv., dar nu înțeleg un lucru. De ce nu ați folosit arătătorul de la tablă și ați folosit
bastonul, pe care îl cărați zilnic după dv., folosindu-l ca arătător?
-Car după mine un baston pentru că șchiopătez. Și e bun și ca arătător.
-Dar nu șchiopătați deloc, s-a mirat el.
Nici ceilalți medici, care participaseră la prelegerea mea, nu sesizaseră că șchiopătez. Ei crezuseră că e o fiță de-a mea, să folosesc bastonul drept arătător.
Intrând în casa unei familii, un țânc m-a întrebat imediat:
-Ce ai la picior?”
Copiii observă astfel de lucruri. Mintea unui copil este deschisă, adulții au tendința de a se limita. Orice prestidigitator va spune:„Nu lăsați copiii să vină prea aproape de mine, pentru că își vor da seama care e scamatoria!” Tot Erickson, într-o alta povestioară ne prezintă experiența sa:
„Am plătit un iluzionist să dea un spectacol de magie pentru copiii mei. Pe mine m-a lăsat să mă apropii, pe copii i-a ținut cât mai departe de el. Mi-a arătat un iepure dintr-o cutie de carton, din altă cameră, iar eu mi-am propus să îl urmăresc cu foarte mare atenție. Nu trebuia decât să mă uit la mâinile lui. Nu era mare lucru. Când a ieșit din camera aceea, eu știam că nu luase iepurele cu el. Ceva mai târziu, ne-a arătat o pălărie, de unde a scos iepurele. Eu am fost foarte atent la mâinile lui, asigurându-mă că nu deschide acea cutie de carton. Iepurele a apărut brusc la el în pălărie, după vreo jumătate de oră. Mai târziu, am aflat de la unul din copiii mei, care stătea în colțul opus al camerei, din exclamația lui adresată magicianului:
-L-ai scos din pelerină!
Am realizat imediat că magicianul îmi distrasese atenția, preț de o clipă, cât durase să scoată iepurele din cutie și să îl bage în pelerină, într-un buzunar al acesteia. Eu nu văzusem iepurele zvârcolindu-se în pelerină.”
Adulții au mintea închisă. Ei cred că observă totul. În realitate nu este deloc așa. S-au obișnuit să privească într-un anumit fel, dintr-un anumit unghi.
Bhagwan Shree Rajneesh spunea: „Se spune că nimic nu e nou sub soare. În realitate, nimic nu e vechi sub soare. Doar ochii se învechesc, se deprind cu lucrurile. Doar așa ni se pare că nu e nou ceva. Pentru un copil, totul e nou, de aceea pe el totul îl entuziasmează. Priviți cu ochi proaspeți, ca și cum ați privi pentru prima oară. În felul acesta, privirea voastră va primi prospețimea, noutatea. Ochii voștri vor deveni inocenți. Și doar ochii inocenți pot să vadă, doar ei pot pătrunde în lumea dinăuntru.”