Stresul

Conceptul de stres, introdus de Selye H, indică iniţial o acţiune de suprasolicitare exercitată din exterior asupra organismului, care determină o reacţie de adaptare nespecifică a organismului faţă de agresiunea care-i ameninţă integritatea.

Roger Guillemin, pornind de la această definiţie, formulează una dintre cele mai remarcabile definiţii ale stresului: „Stare tradusă prinir-un sindrom specific corespunzând tuturor schimbărilor nespecifice induse astfel într-un sistem biologic." Selye H a privit stresul din punct devedere fiziologic, în timp ce Spinoza considera că „mintea si corpul sunt unul și acelaşi lucru". Aproape orice stresor şi aproape orice reacţie de stres implică atât componente fiziologice cat şi psihologic (emoţionale).

Lucian Alexandrescu (2000) stabileşte o clasificare a stresului, realizată în funcţie de următoarele criterii: magnitudinea absolută sau relativă a stresului, raportul sau cu etapa de viaţă a subiectului (ciclul vieţii, după Erikson, în termeni de concordant, neconcordant, indiferent); nuanţele de expectabilitate-neexpectabilitate şi controlabilitate-necontrolabilitate; răspandirea generală a stresorilor şi efectul lor asupra omului „obişnuit". Clasificarea este aplicabilă pentru orice stresori, la orice varstă şi în conjuncţie cu orice sistem de clasificare al bolilor psihice. Ea conţine opt grupe mari, notate de le A la H.

Grupa A - Stresul excepţional sau catastrofic - se referă la stresuri masive, acute, de regulă neaşteptate, evenimente ieşite din comun, din cotidian, deloc sau puţin influenţabile de către subiect şi care afectează practic pe oricine într-o mare măsură. Acest tip de stres include dezastre şi calamităţi naturale, dezastre şi catastrofe (războaie, poluări, bombardamente); accidente colective; stresul catastrofic individual: violenţa nesexuală sau sexuală, tortura. Din punct de vedere clinic (Predescu şi Alexandrescu), patologia ocazionată de stresul catastrofic include reacţii psihotice imediate (de şoc şi neşoc), reacţii mai îndepărtate de tip depresiv şi, în mod aproape specific, sechele la distanţă, de tipul tulburării de stres posttraumatic.stress

Grupa B - Stresurile vieţii - include stresuri concordante sau necontradictorii cu etapa eriksoniană de viaţă, cu intesitate moderată medie sau mare, care afectează practic pe oricine, dar într-o măsură variabilă. Include şase sub-grupe de: 1) stresuri scurte--pierderi reale (cunoştinţe, rude), pierderi simbolice; 2) stresuri legate de boala tranzitorie; 3) stresuri cu post –efecte prelungite--pierderi reale (partener marital, copil), pierderi materiale majore; 4) stresuri cu acţiune prelungită--suprasolicitări lungi, boala cronică, conflicte cronice; 5) stări stresante--stresul existenţei ca handicap sau ca sechelar grav; stresul existenţei în condiţii precare financiare şi/sau de mediu; 6) stresuri legate de schimbări majore de statut, mediu, condiţie de viaţă. Stresurile îndelungate pot contribui la constituirea unor dezvoltări patologice ale personalităţii.

Grupa C - Stresuri care decurg din desfăşurarea neobişnuită a unor acte de viaţă obişnuite.

Grupa D - Stresul necazurilor şi al solicitărilor cotidiene. Specifice sau nu grupului de apartenenţă, aceste stresuri induc, cel mult, manifestări tranzitorii sau fragmentare. Au un posibil rol pentru determinarea rezistenţei sau lipsei de rezistenţă la stresori mai mari. Adesea produc o anumită frustrare.

Grupa E - Stresul endemic-- stresul general şi impersonal, constituit de veştile proaste ale zilei sau perioadei: inflaţie, şomaj. Stresul endemic nu are decat un rol de fond.

Grupa El - Stresurile speciale condiţionate de expuneri particulare. Include stresul unor profesii sau ocupaţii cunoscute ca stresante şi al altor profesii ce implică risc individual.

Grupa E2 - Stresurile condiţionate de vulnerabilităţi individuale particulare: a) stresul determinat de psihopatologia preexistentă: stresul de terminat de anxietatea fobică, stresul fenomenelor compulsive şi cel consecutiv tulburării de control al impulsurilor; stresul resimţit de pacienţii cu schizofrenie, cu epilepsie; b) stresul consecinţelor unor acte psihotice (ştiri crepusculare, confuzie, comportament delirant-halucinator în psihoze majore); c) stresul amintirilor, determinat de retrăirea sau evocarea unor situaţii stresante anterioare; d) stresul sărbătorilor ce evidenţiază subiectului singurătatea ori inadecvarea vieţii pe care o duce; e) stresul determinat sau facilitat de prezenţa unei patologii somatice care modifică vulnerabilitatea.

Grupa F - Stresurile speciale - sunt stresuri ce se constituie ca atare, prin vulnerabilităţi şi/sau expuneri particulare.

Grupa G - Stresul experimental - nu are, de regulă, urmări patologice durabile. El se referă la diferite proceduri de laborator care induc, la voluntari, stresuri scurte şi strict limitate ca intensitate şi gamă de conţinuturi.

Grupa H - Stresul situaţiilor extremale - este stresul experimental sau natural, indus în legătură cu existenţa sau pregătirea pentru existenţa în medii intens nefavorabile vieţii omului.

StressSymptomsPentru Golu M., stresul psihic reprezintă o stare de tensiune, încordare şi disconfort cauzată de afecte negative, de frustrare, de reprimare a unor trebuinţe sau aspiraţii, de imposibilitatea rezolvării unor probleme. I.B.Iamandescu afirmă că stresul psihic are caracter primar atunci cand este rezultatul unui agresiuni recepţionate din sfera psihică şi un caracter secundar care ar fi o reacţie de insoţire sau de conştientizare a unui stres fizic sau biologic căreia i se acordă o semnificaţie ameninţătoare sau de altă natură. W.Huber(1992) afirmă că natura obiectivă a stresorului este mai puţin importantă pentru sănătate ca evaluarea subiectivă pe care o persoana i-o dă. Taylor (1990) arată că evenimentele considerate de către o persoană drept negative, necontrolabile, nepredictibile sau ambigue sunt trăite mult mai stresant de către aceasta. Kanner şi Colab. (1981) au demonstrat că stresorii minori, dar care acţionează continuu, au acelaşi efect cu evenimentele cu semnificaţie stresantă majoră care se petrec punctual.

Stresul psihic poate induce, prin numeroasele transformări fiziologice pe care le determină, apariţia unor simptome sau tulburări organice cu grad diferit de pericol pentru viaţa individului. Posibilitatea de atenuare a efectelor stresului psihic acut depinde, din punct de vedere psihologic, de diversitatea şi plasticitatea mecanismelor de adaptare la mediu pe care le foloseşte individul. O existenţă bogată în interese şi preocupări nu îl fereşte pe individ de trăirea unor stresuri psihice intense, dar îi permite să le depăşească în condiţiile unor efecte patologice secundare minime. Adaptarea oferă celor care evaluează starea de sănătate şi specialiştilor un nou şi contrastant aspect al conceptualizării stării de sănătate şi al bolilor. Mai mult decat atât, focalizandu-se pe tulburări, dureri, stres, destabilizări şi alte dereglări ale funcţiilor umane, adaptarea ne permite să căutăm starea de sănătate, resursele, competenţele şi alte aspecte ale succesului funcţionării umane.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii definea starea de sănătate ca fiind:„o stare completă de bine din punct de vedere psihic, mental şi social, şi nu neapărat în absenţa durerii". Această definiţie este o recunoaştere a faptului că starea de sănătate este mai mult decât absenţa durerii. Este o stare de armonie, o stare-de-bine cu privire la evoluţia complexului biologic, psihologic şi a dimensiunilor sociale ale comportamentului uman.