Vulnerabilitate vs Putere

Oamenii au tendința să considere vulnerabilitatea o slăbiciune (un defect). De aceea, majoritatea persoanelor tinde să ridice „ziduri” de protecție, având o convingere iluzorie că, în acest mod, va fi protejată de suferință.

Vulnerabilitatea şi puterea sunt două fețe ale aceleiaşi monede. Vulnerabilitatea nu este nimic altceva decât calea care ne oferă accesul la puterea noastră interioară adevărată. Autoprotectia exagerată şi armurile pe care la adoptăm la vârste fragede ne cauzează multă suferinţă. În ultimul timp, una din cele mai mari descoperiri personale a fost aceea că eliberarea de armurile pe care le adoptăm este absolut necesară pentru a fi fericiţi. Am descoperit că vulnerabilitatea nu este deloc ceea ce pare, la prima vedere. Suntem obişnuiţi să o considerăm un defect, un punct slab. 

Există însă un loc de sinceritate în noi înşine pe care, dacă îl accesăm, realizăm că din această vulnerabilitate poate proveni cea mai mare putere a noastră. Tot acest proces de dezvoltare personală şi evoluţie spirituală este echivalent cu abandonarea în faţa iubirii şi puterii de dincolo de noi. Avem nevoie să ne deschidem pentru a simţi dragostea care curge în noi, iar vulnerabilitatea înseamnă deschidere. Autoprotecția înseamnă a-ţi cauza suferinţă. Una din cele mai mari provocări în această viaţa, pentru mulţi oameni, este aceea de a lăsa deoparte zidurile şi de a elibera energia care a creat aceste ziduri, în timpul experiențelor din copilărie şi adolescenţă. De obicei, atunci când avem de-a face cu ceva nou şi provocator sau cu ceva ce ni se pare ameninţător, ne retragem în mod inconştient în spatele unui zid (armură emoțională) de autoprotecție. Adevărul este însă că această autoprotecție creează mai multă suferinţă decât lucrul de care ne este frică. Singura autoprotecție reală este iubirea.vulnerabilitate 2

Nu descurajez pe nimeni să aibă grijă de propria persoană, atunci când se afla în preajma cuiva care i-ar putea face rău. Sunt momente în care este necesar să pui graniţe rezonabile, pentru a fi în siguranţă faţa de alţi oameni sau energii care ar putea să ne facă rău. În astfel de situaţii, ne putem înconjura pur şi simplu de iubire, care ne oferă apoi protecţie şi putere. Ar fi util să ne aducem aminte, în astfel de situaţii dificile, că aceste energii ne sunt disponibile tot timpul. Pentru a permite vulnerabilităţii şi iubirii să iasă la suprafaţă, e necesar să renunţăm la această duritate şi rezistenţă pe care o experimentăm faţa de anumite persoane sau situaţii. De obicei, simţim asta ca pe un fel de platoșă. La suprafaţă, pare că se află acolo că să ţină la distanţă ceea ce ni se poate întâmpla rău. De fapt, ne deconectează de la iubire, lăsându-ne închişi într-o stare rigidă, de nepătruns, în care ne simţim foarte inconfortabil, având convingerea iluzorie că ne este bine atâta timp cât ceilalți nu cunosc personalitatea noastră reală. Pentru mulţi dintre noi această modalitate a fost crucială pentru a supravieţui rănilor din copilărie. Dar, ca adulţi, această armură ne separă de noi înşine şi de posibilitatea vindecării, precum şi de posibilitatea de a experimenta dragostea şi conexiunea cu ceilalţi.

Pentru a conștientiza nevoia de a experimenta vulnerabilitatea, gândeşte-te la ultima experienţă în care ai simţit ceva negativ faţa de cineva. Reia evenimentul în minte şi priveşte spre ceea ce s-a întâmplat şi spre momentul concret în care ai simţit frica! Pentru mulţi dintre noi, această frică este acoperită atât de repede cu furie sau iritare, încât nici nu mai suntem conştienţi de faptul că ne-a fost frică.  Iritarea şi furia reprezintă armura. Se poate activa într-o fracţiune de secundă, făcând să pară că cealaltă persoană a făcut ceva oribil, când tot ceea ce s-a întâmplat, de fapt, a fost faptul că noi am intrat într-un loc al fricii, din interiorul nostru. Noi simţim însă doar rezistenţa în faţa persoanei sau a situaţiei. Este extrem de valoros să mergem înapoi la momentul în care am simţit frica şi, în replică, să ne permitem să simţim vulnerabilitatea care era acolo, înainte ca protecţia să se activeze. Cu alte cuvinte, să reluăm situaţia în mintea noastră, dar să simţim frica, fără să ne angajăm în niciun fel de autoapărare. În acest fel, vom accepta faptul că NU persoana sau atitudinea acesteia ne-a jignit sau infuriat, ci NOI AM ACCESAT, în acel moment, acea zonă „protejată” de armură, unde am ascuns frica. Frica înseamnă rezistenţă la vulnerabilitate.

E timpul ca, în momentele noastre de relaxare şi de conectare cu noi înşine, să găsim un loc de vulnerabilitate pură în interiorul nostru. Apoi, stând în acest loc de abandonare, vom putea observa că ceva „magic” se întâmplă. La început vom simţi frica, apoi ne devine clar că “frica” este cuvântul pe care îl atribuim sentimentului care apare când ne opunem vulnerabilităţii. Când nu mai etichetez acel sentiment şi îi permit doar să existe acolo, apare o stare de incredibilă uşurare şi de abandon, care este chiar minunată! Este absolut firesc să avem teama în noi. Ea ne poate semnaliza situații în care este nevoie să fim foarte atenți cu privire la alegerile pe care le facem. Negând această teamă, autoprotecția (armura) devine iluzorie, nu este reală, blocând acuratețea alegerilor pe care le facem. Numai când lăsăm armura jos, dragostea primește putere să curgă liber. Noi credem că folosim protecţia, pentru a avea grijă de noi înşine, dar, în loc de asta, ne blocăm dragostea şi sfârşim prin a ne răni pe noi înşine. Când renunţăm la a ne mai apăra, zidurile propriei noastre închisori coboară şi dragostea îşi face loc.

vulnerabilitate 1Încearcă să experimentezi această stare într-un moment în care copilul, soțul(soția), iubitul (iubita), colegul(colega), tata (mama), vecinul (vecina), cineva direcționează negativitate către tine. Oprește-te, imediat după ce simți furia că iese la suprafață! Respiră și detașează-te de vocea acelei persoane! Permite vulnerabilității să îți acceseze zona atât de ascunsă de unde vine acea furie și vezi ce se întâmplă! Analizează cu luciditate și realism situația. Întreabă-te dacă te ajută faptul că îți vine să lovești acea persoană, că îți dorești să dai o replică tăioasă. Spune-ți că este suficient să te calmezi, să lași iubirea față de tine să te protejeze și că, mai târziu, în liniște și singur, vei relua discuția în minte și vei găsi timp să analizezi. Acum, nu vrei să te înfurii, vei alege calmul și lipsa reacției furioase. Vei vedea ce se întâmplă: foarte probabil, primul sentiment pe care îl vei simți, va fi ușurarea și mulțumirea ta că ai ales să fii înțelept și să nu reacționezi negativ. Este o povară uriaşă care ni se ridică de pe umeri. În condiţii normale, nu ne imaginăm că armura noastră cântăreşte atât de mult. Apoi, pe măsură ce stăm în acest loc, putem ajunge să accesăm un sentiment de iubire care se extinde şi devine putere în formă pură. Putem observa că ideile noastre, legate de cine credeam că suntem, nu mai au aşa de mare soliditate. Va exista mai puţină rigiditate şi mai multă disponibilitate a noastră către către noi înşine şi către lume. Simţind vulnerabilitatea, descoperim deschiderea adevărată şi posibilitatea de a deveni mai înțelepți, mai aproape de cine suntem cu adevărat. Pentru a putea să eliberăm acest loc plin de armuri din noi înşine, e nevoie să acceptăm momentul prezent aşa cum este, cu tot ceea ce simţim. Teama devine copleșitoare gândindu-ne că, făcând asta, ne vom simţi cu adevărat rău şi starea noastră se va înrăutăți. De fapt, este exact invers.

Acum apare întrebarea ta: „Cum să accept momentul şi ceea ce simt, atunci când vechile armuri încep să preia controlul?” Răspunsul meu îți poate prezenta primul pas pe care este nevoie să îl faci: Uită istoriile de genul “el a făcut asta” sau “ea a făcut aia” şi păstrează atenţia pe ceea ce rămâne, adică pe sentimente, energia pură în acţiune, pe ce s-a întâmplat cu TINE, în acel moment, ce ai simtit sau ai făcut TU! Atunci îţi poţi permite să nu te mai aperi de nimic, doar să laşi lucrurile să vină. Să te abandonezi energiei din interiorul tău. Vei înțelege sentimentele și acestea se vor schimba, se vor transforma. Poţi simţi furie, apoi resentimente, apoi tristeţe, apoi frică şi chiar teroare. Dacă rămâi în aceste emoţii până la capăt şi vei acorda atenţie energiei, toate se vor transforma în iubire, într-un final.

În acest proces de dizolvare a armurilor, se întâmplă în mod natural un proces de vindecare. Uneori simțim durere intesă, retrăind momente din trecut, pe care le-am vrut uitate. Obișnuiesc, în aceste etape, să spun clienților mei că „orice naștere este cu durere”, cunoscând (prin propria-mi experiență) cât de dureroase pot fi aceste accesări. Însă, în cadrul ședințelor de terapie, în această stare de deschidere şi de abandonare, reziduurile din trecutul dureros sunt deşirate cu blândeţe din sufletul persoanelor. Continuând să lăsăm vulnerabilitatea să existe, putem simţi mai multă încredere în noi şi putere adevărată. Când atingem acel sentiment, nu avem nevoie de  autoprotecție. Din acel moment, conceptul de protecţie nu mai intră în discuție.

Nu mai este necesar și relevant.