E firesc sa fim anxiosi?

Pentru multe persoane, o stare de stres destul de ridicată nu este neapărat trăită într-un mod negativ. Acesta poate fi cazul fiecăruia dintre noi, atunci când trebuie să ne confruntăm cu situaţii pentru care anticipăm un rezultat pozitiv. Se vorbeşte atunci mai mult despre o provocare decât despre stres.

         anxiety  Cu toate acestea, la nivel biologic, este vorba despre adevărată reacţie la stres.

Dincolo de simpla eliberare a unor substanţe chimice (ca adrenalină sau corticosteroizi), stresul activează intens trei tipuri de emoţii:

         1. Anxietatea: individul îşi dă seama că factorul de stres reprezintă un pericol şi intră în stare de alertă, mobilizandu-şi toate capacităţile pentru a-i face faţa.

         2. Depresia: individul dezvolta o stare de detaşare în raport cu factorul de stres; el îndură fără să acţioneze; se resemnează.

         3. Furia sau agresivitatea: individul îşi găseşte forţele pentru a ataca şi(sau) distruge factorul de stres. (P. Legeron).

         Aceste trei emoţii sunt perfect "normale" şi fac parte din viaţa oricărei fiinţe umane. Dar, dacă aceasta este supusă cu regularitate la factori de stres, atunci aceste emoţii negative se vor găsi activate în permanență şi riscă să evolueze spre ceea ce se cheamă "tulburări emoţionale", dintre care cele mai frecvente sunt tulburările anxioase şi tulburările depresive. Psihologii disting două feluri de anxietate: "anxietatea că trăsătură" şi "anxietatea de moment". O persoană, care are această trăsătură de personalitate, tinde să se simtă anxioasă indiferent de situaţie. Pe de altă parte, anxietatea de moment este o reacţie la o anumită situaţie. Această este o reacţie naturală - să te simţi anxios când situaţia este ameninţătoare şi relaxat când circumstanţele sunt diferite.

Imaginaţi-va cum ar fi să va treziţi dimineaţă şi primul lucru pe care îl faceţi în fiecare zi să fie acela de a vă îndreptă atenţia spre interiorul dumneavoastră pentru a afla dacă vechiul demon se afla încă acolo pentru a vă chinui. Și imediat îl puteţi simţi acolo, aşteptând să vă copleşească în orice moment. Frica unui atac, a pierderii controlului, sau posibilitatea de a fi umilit în public, se afla acolo aproape în fiecare clipă.

Un atac de anxietate poate fi terifiant, dar frica unui atac devine companionul constant al persoanei şi este ca şi cum ai trăi cu un demon înăuntrul tău. Nu ai unde fugi. Devii foarte conșient că se poate întâmpla să ai un atac în orice moment. În timp, persoana care suferă de anxietate începe să aibă temeri în legătură cu mai multe lucruri. Aceste temeri pot lua multe forme. Ar putea fi teama de a trece peste un anumit pod, sau o șosea, sau tunel. Poate fi teamă de lift, sau de camere fără ferestre sau de magazine sau un anumit loc din mall. Aceste temeri provin în întregime din gândirea care spune: ”Dacă se va întâmpla în timp ce sunt pe pod şi nu am nici un loc în care să trag pe dreapta?”, “Dacă se întâmpla în timp ce sunt la alimentară şi trebuie să las căruciorul şi să fug şi toată lumea va crede că am înnebunit?”

Aceste temeri legate de atacurile de anxietate pot ele însele să devină anxietăţi. Putem cu uşurinţă să creăm noi înşine lucrurile de care ne temem. Deoarece experienţa învaţă victimele anxietăţii că se poate întâmpla să aibă un atac în oricare loc de care se tem, încep să evite aceste locuri. Aceasta poate duce la agorafobie şi poate progresa, până când cel afectat se teme să-şi mai părăsească locuinţa. Adesea se termină cu o dizabilitate şi devin efectiv prizonieri în propria casa, singuri cu demonul interior. Imaginează-ți că stai pe vârful unui deal privind un peisaj frumos. Dar începi să îţi pierzi echilibrul şi, pe măsură ce te înclini într-o parte, îţi dai seama că vei cădea în prăpastie şi că nimic nu te poate salva. Asta este cam ceea ce simte o persoană care suferă de anxietate, fără un motiv aparent. Anxioşii pot fi dezorientaţi, au vertij, deodată palmele sunt transpirate, se accelerează bătăile inimii, sau au un sentiment ciudat că tocmai au părăsit realitatea curentă. Unii se simt de parcă îşi părăsesc propriul corp şi înnebunesc. Mulţi se întreabă dacă au un atac de cord sau altă boala care le ameninţă viaţa. Se simt de parcă urmează să moară şi teama crește mereu.depresie

În mod tipic, persoana este dusă la urgente şi i se spune că nu are nimic. Aceasta îi întăreşte teama că va înnebuni. Pacienţii ştiu că totuşi ceva nu este în regulă. Mulţi încep să meargă la medic pe termen lung, îşi fac toate analizele posibile şi nu găsesc nimic. Mulţi iau duzine de medicamente diferite pe măsură ce fiecare medic încearcă altceva. Dar anxietatea persistă. Multe medicamete îi ajuta un timp, dar adesea au efecte secundare care fac viaţa neplăcută.

         Dacă această stare fiziologică persistă sau se manifestă fără motiv, dacă vi se pare că aveţi permanent un nod în gât, care va jenează atunci când înghiţiţi, dacă simţiţi o presiune toracică persistentă, ca şi când aţi avea o greutate în piept, atunci probabil că aceste diferite manifestări fizice semnalează o anxietate.

         Sunteţi angoasat: aveţi permanent o stare de nelinişte, ca şi când v-aţi teme că se va întâmpla ceva periculos sau nedorit.

         Senzaţia de a fi, din punct de vedere psihologic, permanent cu ochii în patru provoacă o emoţie extrem de greu de suportat, care poate duce până la producerea unor tulburări ale somnului: în momentul în care va băgaţi în pat, angoasă tot nu a dispărut şi vă împiedica să dormiţi, să va destindeţi...Vă schimbaţi comportamentul: începeţi să evitaţi situaţiile de care va temeţi. Alte comportamente care trădează anxietate sunt cele de reasigurare. De această dată, individul nu mai încearcă să fugă de pericol, ci să-l prevină, ca acea persoană care sună de mai multe ori pe zi acasă, pentru a se asigură că toţi copiii sunt bine.

         Pentru a preveni apariţia acestor tulburări emoţionale sunt de folos câteva sfaturi:

1. Să nu ne supraestimăm capacitatea de a face faţa şi să nu ne învinovăţim atunci când simţim că organismul ne transmite semnale de alarmă sau să considerăm că întreaga responsabilitate pentru ceea ce simţim se datorează factorilor de stres.

2. Să considerăm că stresul e componentă firească a existenţei noastre şi să ne analizăm stilul propriu de a reacţiona la stres atât la nivel fizic, cât şi psihologic şi comportamental.

3. Să ne propunem să învăţăm şi să practicăm strategii de gestionare a stresului, cum sunt:

         - alegerea cu atenţie a priorităţilor pentru existenţa noastră;

         - păstrarea unei balanțe echilibrate între sarcinile profesionale sau familiale şi activităţile de timp liber;

         - învăţarea unor tehnici de relaxare, meditaţie şi afirmare de sine.

Există mai mulţi oameni care suferă de anxietate decât cei ce realizează că suferă de fapt. Mulţi din cei suferinzi îşi ascund problema. Parte a temerilor lor este aceea că vor înnebuni. Adesea se tem ce ar putea crede despre ei prietenii apropiaţi. Aşa că se ascund. Renunţă să mai aibă o viaţa socială. Adesea se retrag din faţa prietenilor.

Mulţi din cei care citiţi aceste rânduri, fie cunoaşteţi pe cineva care suferă de anxietate, fie sunteţi dumneavoastră înşivă în rândul celor care suferă. Ar putea fi vorba despre stres postraumatic, atacuri de panică, agorafobie sau chiar sindrom de colon iritabil. Există multe răspunsuri fizice la stres şi anxietate şi toate sunt tratabile. Terapia psihologică poate apela la desensibilizare cu întoarcerea la o viaţa normală. Este nevoie de ceva efort şi timp, dar cele mai multe victime ale anxietăţii redobândesc controlul asupra vieţii lor cu puţin ajutor.

         Atunci când simptomele cum sunt neliniştea, tulburările de somn, scăderea interesului pentru activitate, se manifestă pe parcursul a 2-3 săptămâni, este recomandabil să cereţi sfatul unui psihoterapeut. Psihoterapia are ca obiectiv reabilitarea imaginii de sine.

Ceea ce trebuie reţinut este că aceste comportamente de tip anxios sunt învăţate, astfel că pot fi abordate cu succes prin intervenţii terapeutice şi pot dispărea în câteva luni de la începutul intervenţiei. Persoana anxioasă va învăţa să îşi gestioneze starea de teamă atribuind-o în mod adecvat fiecărui "obstacol", pornind de la o imagine de sine îmbunătăţită cu ajutorul terapiei psihologice.