Nevoia de perfecțiune

Pe ușa cabinetului meu intra o adolescentă timidă, cu foarte mult bun simț. Salută sfios și se așează stingheră, neștiind ce să-mi spună.

Îi caut privirea și încropesc, blând și cu tact, un dialog, exprimându-mi admirația pentru superbul păr de culoarea nisipului și lăudându-i corpul armonios. Timiditatea-i îmbujorează obrajii și, cu o voce șoptită, îmi mulțumește. Privește în podea și tace. Îi dau timp și-i respect tăcerea, așteptând să continuie.

-Nu pot să dorm și mă simt foarte obosită, îi aud glasul stins. Nici nu îmi mai amintesc de câtă vreme nu m-am odihnit. Pur și simplu, se face ora unu și eu vreau să dorm și nu pot.

Își continuă, pe același ton nesigur, povestea. Este elevă de nota zece, până acum, semestrul acesta, când are o singură medie de nouă. Fiind în competiție cu o colegă de clasă, poziția de lider se clatină. Această situație nu o mai asigura pe poziția de lider. A fost de ajuns o singură medie de nouă, ca încrederea ei să se dărâme precum un castel de nisip…

Privesc frumoasa fată din fața mea, ascultând-o cu atenție. Apreciez curățenia impecabilă a ținutei. Este foarte plăcut să întâlnești persoane care sunt atât de atente la igienă.

-Am fost mereu elevă de zece. Mă deranjează că nu am fost atentă, pentru că puteam să obțin notă mai mare la teză. Dar nu m-am simțit foarte bine în acea zi și …Mă privește în ochi pentru prima dată, continuând…nu e o scuză, nu-i așa?

Dialogul dintre noi continuă, fata dezvăluind aspecte din familia ei, familie pe care o iubește, care e perfectă și pe care nu dorește să o dezamăgească. O asigur că inteligența și ambiția ei o va ajuta și în demersul terapiei pe care și-o dorește. Cu un licăr de speranță, adolescenta îmi zâmbește și pleacă. Privesc în urma ei, admirând încă o dată frumusețea și prospețimea vărstei. Gândul îmi rămâne la manifestarea ei timidă, exagerat de timidă. Limbajul trupului spunea că nu vrea să deranjeze pe nimeni, că nici măcar nu vrea să fie în centrul atenției. Ea dorea să se păstreze la acea imagine pe care familia și cunoscuții și-au format-o despre ea. Copilul perfect, pe care orice părinte și l-ar dori, copilul model. Nu își permitea nici cea mai mică greșeală. Îmi apare în minte o amintire, un chip. Maria, fosta mea colegă de clasă. Da, cât de mult se aseamănă cu ea! Era foarte conștiincioasă Maria și la fel de retrasă. O credeam, atunci, că nici nu are emoții, că nu știe să plângă, să se bucure din suflet. Era cu o atitudine liniară la orice stimul, introvertită, foarte atentă să nu facă ceva rău, respecta cu strictețe regulile. Îi admiram conștiinciozitatea, dar ceva mă ținea departe de ea. Toți colegii o consideram inofensivă. Multă vreme nu am știut nimic de ea, decât că s-a căsătorit repede, imediat după terminarea liceului. Acum patru ani, fiind la un curs, cineva mi-a povestit despre drama Mariei: la începutul căsătoriei, Maria părea mulțumită. A avut doi copii. Problemele din cuplu și nevoia ei de perfecțiune i-au creat stresul. Conflictele s-au manifestat prin violență verbală și fizică din partea soțului. A ajuns internată la psihiatrie. Și-a pierdut familia, soțul divorțând și luându-i copiii. A fost dată afară din serviciu. Trăiește singură, izolată de lume. A ajuns sclava propriilor reprimări și eșecuri.

Viața nu este perfectă, noi nu suntem perfecți. Probleme și încercări avem cu toții. Este nevoie să NE ACCEPTĂM LIMITELE și să nu gravităm pe orbita lor. Adolescenții au nevoie să fie învățați valoarea eșecului, nu doar a succesului. Ei sunt învățați că, dacă nu sunt cei mai buni, nu au valoare. Dacă ați avea capacitatea să intrați pe scena minții lor, ați constata că mulți tineri sunt chinuiți de gânduri de anxietate: unii din cauza examenelor și notelor, alții din cauza greutății corporale, a tenului acneic etc. Aceștia au convingerea că nimeni nu-i iubește, nu-i dorește. Ei cred că sunt apreciați și iubiți doar atunci când sunt perfecți. Când respectul de sine scade, moare bucuria. Închisoarea emoției ține prizonieri mii de tineri. Ei suferă în tăcere, fără ca proprii lor părinți să știe ce e în inima lor. Își distrug zilnic liniștea, putându-și îndrepta cursul vieții spre o maturitate dezechilibrată emoțional sau spre acte ireversibile.

Hrăniți personalitatea copiilor voștri cu înțelepciune, acceptare și liniște! Povestiți-le despre peripețiile voastre, despre momentele de ezitare pe care le-ați parcurs, despre căderile emoționale pe care le-ați traversat. Nu lăsați memoria lor să se transforme într-un ținut al coșmarurilor! Transformați-o în grădină de vise! Nu uitați vreodată că ne împiedicăm de pietrele mici, atunci când cădem, nu de munți. Nu le inoculați personalitatea de erou ci de FIINȚA UMANĂ CARE ARE LIMITE ȘI ÎȘI CUNOAȘTE FORȚELE.