Analizând faptul că, dincolo de cuvinte și comportamente ale clienților, se află emoțiile, terapeutul ține seama de anumite aspecte foarte importante în terapie. De foarte multe ori, „povestea” clientului este fără sens, confuză, neorganizată.Prin clarificare (tipul cel mai complex, dar și cel mai dificil de reformulare) terapeutul evidențiază și returnează spre client sensul mesajului pe care l-a emis.
Terapeutul este capabil să recunoască sentimentele sau semnificațiile exprimate de client în cadrul unul discurs liber. Pentru toate astea, sunt necesare următoarele abilități ale terapeutului care trebuiesc puse în aplicare în fiecare etapă de terapie:
*INTRODUCEREA --realizată în primele câteva minute ale interviului în care întâlnește clientul și inițiază conversația. Se face schimbul de prezentări, după care terapeutul indică scopurile și obiectivul interviului, făcând clientul să se simtă confortabil printr-o manieră de expunere deschisă, relaxată și prietenească.
*AȘTEPTAREA –comportamentul nonverbal și verbal care suscită interesul și atenția clientului. Terapeutul face o pauză de câteva secunde la sfârșitul expunerii clientului, dând posibilitatea acestuia de a-și formula confortabil răspunsurile. Încurajează clientul prin o varietate de procedee verbale, dar nu cere clientului să continue să vorbească și nu implică judecarea și etichetarea celor spuse de acesta.
*ÎNTREBĂRILE—o sondare al cărei scop este de a dobândi sau a clarifica informații. Majoritatea întrebărilor puse de terapeut sunt dechise, clare și succinte. Întrebările conțin cuvinte care sunt în vocabularul clienților.
*URMĂRIREA VERBALĂ—un răspuns al teraputului la o intervenție a clientului este direct legată de ceea ce tocmai i-a fost prezentat. Terapeutul răspunde printr-o parafrazare a conținutului sau o reflectare a sentimentelor clientului.Specifică clar și deschis schimbarea bruscă a subiectului prin introducerea unui nou subiect în discuție. Corelează materialul vechi de cel nou, atunci când apare un nou subiect în discuție. Cere clientului să continue discuția, folosind încurajări:„Spune-mi mai multe despre...”, „Ce s-a întâmplat?”
*CĂUTAREA CONCRETENȚEI—încercarea de a dobândi înformații mai detaliate, mai specifice, legate de persoana respectivă. Terapeutul caută informații, folosind întrebări de genul:„Cum?”, „Unde?”, „Cât de des?”, aducând discuția abstractă, filozofică, la dimensiuni concrete, relevante pentru persoana în cauză.
*RAȚIONAMENT NEEVALUATIV—un răspuns al terapeutului, fără nicio componentă evaluativă. Terapeutul răspunde la verbalizările clientului prin întrebări sau afirmații desemnate să exploreze sensul comportamentului sau a evenimentului, folosind confruntarea pentru a indica discrepanțele dintre sentimente sau percepții ale clientului.
*REFLECTAREA SENTIMENTELOR—abilitatea terapeutului de a fi sensibil și de a transpune în cuvinte experiența subiectivă a clientului. Terapeutul reflectă sentimentele pe care clientul încă nu le-a identificat, reflectă cu acuratețe intensitatea sentimentelor, identifică stimulii de mediu ce provoacă (determină) sentimentele.
*IMPLICAREA—cât timp vorbește terapeutul cu clientul. Terapeutul permite clientului să vorbească majoritatea timpului, fără a-l întrerupe. În tot acest timp, pe lângă ascultarea activă, este foarte atent la limbajul nonverbal și la contactul cu acesta (îi susține privirea, îi „oglindește” atitudinea). Fața, mimica, o mică tensiune în privire, o ridicare a sprâncenelor, o grimasă a gurii transmit cele mai subtile nuanțe ale emoțiilor și ale gândurilor. Deseori, microexpresiile ce apar în timpul conversației constituie cele mai bune „coduri” pentru o analiză validă. Vocea clientului furnizează informații privind starea emotivă, intențiile, atitudinea și diverse alte caracteristici ale acestuia. Timbrul, înalțimea sunetelor, intensitatea lor, ritmul dau culoare unei voci.
În terapie, terapeutul trebuie să fie atent la toate aceste elemente, ținând cont de comportamentele nevrotice, stările emoționale neadaptative și indezirabile de care clientul dorește să scape.