”GÂNDIREA POZITIVĂ” poate deveni un pericol

 

            Am întâlnit persoane care elogiază curentul gândirii pozitive, persoane pe care, mi-aş permite să le atenţionez că suferă de ceea ce aş putea numi „optimism orbitor”.

 

            Aceste persoane se concentrează exclusiv asupra laturii pozitive a vieţii, ascunzând sub „preş” realitatea dură, alimentându-se permanent cu pasaje din cărţile unor scriitori americani care promovează „puterea gândirii pozitive”.

 

            Îmi doresc să fiu înțeleasă corect! În principiu, sfaturile par a fi excelente, optimismul fiind „elementul cheie al bunăstării emoţionale” (dr. Martin Seligman). Aşa este. Există, totuşi, o mare diferenţă între „optimismul sănătos” şi „optimismul naiv” din psihologia populară. Pozitivismul ne sfătuieşte să vedem mereu partea bună, însă aceste îndemnuri banale au tendinţa de eşua şi dau naştere unor resentimente de izolare de ceilalţi. Oamenii care joacă în jocul „totul este minunat” sunt desprinşi de problemele reale, aspectele vieţii care cer o atenţie deosebită. Aceste persoane îi împiedică pe cei din jur să-şi exprime suferinţa, durerea, mânia, singurătatea, fricile. Este extrem de dificil, dacă nu aproape imposibil, să dai frâu liber sentimentelor şi gândurilor sincere în prezenţa unui asemenea individ. Adesea, acesta îi face pe ceilalţi să se simtă vinovaţi pentru că au sentimente negative. Optimiştii exageraţi (naivi) au senzaţia că dacă-ţi păstrezi zâmbetul pe buze în faţa tragediilor vieţii, dacă vei continua să cânţi (să fluieri) în faţa lor, totul este minunat. Îmi pare nespus de rău, dar îl atenţionez că totul este o mască (auto)impusă şi, la un moment dat, va sfârşi prin a avea probleme mari de sănătate şi adaptare.

 

            Cum diferenţiem optimismul fals de cel real, optimismul exagerat faţă de cel necesar?

 

            Exemplu:gandire-positiva

 

Optimistul fals: „Nu ai pentru ce să-ţi faci griji, pentru că totul va fi minunat dacă gândeşti pozitiv şi nu te mai gândeşti la problemele tale!”

 

Optimistul sănătos şi necesar: „Eşti într-o situaţie extrem de dificilă şi simt că îţi este foarte greu, lucrurile părând că au luat-o razna, dar dacă ai răbdare să găsim o soluţie şi le tratăm pas cu pas, este posibil să rezolvăm această situaţie.”

 

            În ce constă realismul celei de-a doua afirmaţie? Afirmaţia este caracterizată printr-un optimism sănătos pentru că, în unele situaţii, schimbarea nu este posibilă şi atunci ACCEPTAREA, nu optimismul este cea care va împiedica apariţia depresiei sau a frustrării nesfârşite.

 

            „Optimiştii falşi” (nerealişti) au iluzia că sunt perfecţi. Cu toţii ştim că puţine lucruri sunt perfecte, iar oamenii nu se încadrează între ele. A te aştepta la perfecţiune, din partea ta şi a celor din jur, înseamnă doar a crea un standard imposibil, care poate duce la o gândire negativă, autocritică, insatisfacţie, frustrare, resentimente. Perfecţionismul adesea încurajează competiţia nesănătoasă şi poate promova comportamente imorale: asumarea meritelor pentru munca altora sau arogarea de calificări profesionale inexistente. Aceşti optimişti ai „gândirii pozitive” permanente au tendinţa de a-i judeca pe ceilalţi (chiar dacă ei susţin contrarul) şi etichetează, având prejudecăţi. Sunt părtinitori, făcând afirmaţii în care arată altei persoane că „nu există, nu se poate” şi că „ea (persoana) este cea care greşeşte mereu, negândind pozitiv”, aducând argumente pe baza unor informaţii limitate. Ei „decretează” dacă ai procedat „corect sau ai greşit”, dacă ai avut o gândire greşită şi o fac în termeni autoritari, de necontestat. De cele mai multe ori, aceştia ignoră faptul că persoana, căreia i se adresează, a trecut prin momente sau situaţii greu de suportat (boală, decesul unei persoane dragi, faliment etc) şi acaparează toată discuţia, transformând-o într-un monolog bine ticluit, având ca bază nenumăratele citate din cărţile promovate de gândirea pozitivă.  Evident că, de cele mai multe ori, sunt excelenţi teoreticieni, neaplicând în practică cele citite. Uneori, devin persoane plicticoase pentru auditoriu.

 

            Ca o concluzie:

 

            Este de preferat optimismul sănătos, în care recunoaştem vulnerabilităţile noastre, dobândim capacitatea de a „schimba ceea ce nu putem accepta” şi „înţelepciunea de a accepta ceea ce nu putem schimba”.