MEDIC PSIHIATRU--PSIHOTERAPEUT, o colaborare necesară

                Mă stăpânește o stare de neputință și ușoară revoltă atunci când o persoană, care apelează la terapie psihologică în cadrul cabinetului meu, vine cu un diagnostic dat mult prea ușor de către un medic psihiatru. Și acest aspect nu e suficient, revolta mea fiind întărită și de dozarea medicației (uneori total nepotrivită cu diagnosticul), dozare dată cu o totală lipsă de asumare și cu o superficialitate evidentă.

De ce unii medici care se specializează în psihiatrie și care, în mod cert, vor inițial cu bune intenții să-i ajute pe oamenii cu suferințe sufletești, nu înțeleg că metodele lor trec, din punct de vedere terapeutic, pe lângă bolnavi, că ei nu vor decât să-și vadă confirmată propria lor opinie îngustă și consideră ca un fel de jignire personală faptul că aceste metode de tratament se dovedesc mereu, cu o impresionantă regularitate, greșite? Oare ei nu cunosc interacțiunea indisolubilă între emoție și psihic? Medicul vienez Sigmund Freud pledează prin opera sa pe ideea că, în primul rând, conflictele sufletești inconștiente sunt cele care provoacă „nevrozele” și „psihozele”. El a explicat clar că experiențele de viață negative sunt cele care produc „bolile psihice”. De aceea, el a căutat mereu CAUZELE mai mult în interiorul psihicului decât în evenimentele exterioare. Oare medicii psihiatri au uitat cauzele suferinței psihice? Dacă psihiatria nu va începe o colaborare strânsă cu psihoterapia, tulburările psihice vor continua să se înmulțească, iar rezovarea lor se va face numai pe jumătate.

Cine suferă de tulburări de personalitate, de depresii grave sau psihoze, află adesea că nu poate fi ajutat nici chiar de către specialiști în psihologie, decât în foarte mică măsură, fiind convinși că vor duce povara acestor boli foarte mulți ani, cu o medicație cu doze mărite, schimbată sau menținută după fiecare reevaluare medicală programată o dată la două sau trei luni. Medicamentele psihotrope aduc, poate, o ameliorare pentru scurtă durată, dar la un consum pe perioade lungi ele devin tot mai ineficiente, provoacă dependență și produc mai multe pagube decât foloase. A păstra echilibrul și stabilitatea psihică numai cu PREȚUL ANESTEZIERII TUTUROR SENTIMENTELOR nu poate fi, de fapt, ultimul cuvânt al înțelepciunii umane. Problema e că nu dispar numai temerile și confuziile ci, odată cu acestea, toate sentimentele, iar bucuria de a mai trăi nu mai există.

Uneori, terapia medicamentoasă poate dura ani de zile, ajutând persoanele să se descurce ceva mai bine în prezența simptomelor de boală. Cu toate acestea FRICA, DEPRESIA sau HAOSUL SENTIMENTAL INTERIOR nu dispar. Tratamentele medicamentoase pot modifica doar lumea interioară biologică. Ele nu modifică durabil nici tiparele de percepție, nici amintirile. Starea de echilibru psihic depinde de modul în care noi percepem mediul nostru exterior. O substanță chimică niciodată nu va schimba modul de a percepe realitatea noastră. Ea este determinată de lumea noastră interioară, de experiențele pe care le-am avut și acumulat de-a lungul timpului. Experiențele care ne modifică pozitiv percepțile, obișnuințele de gândire (tiparele) și amintirile au nevoie de vindecare și schimbare nu numai psihic ci și emoțional.

Așadar, având în vedere ipoteze albitrare și caracterul contradictoriu al teoriilor psihiatriei medicale, ar fi benefic să fie permisă căutarea unor abordări alternative de interpretare. Aceasta cu atât mai mult, dacă se ține seama de lipsa succesului cu care se confruntă psihiatria modernă bazată pe medicamente psihotrope în tratamente pentru „bolnavii psihici”. Dacă ne gândim în ce stare disperată îi aduce cunoașterea psihiatrică a bolii pe oamenii cu problemele psihice, căutarea unor mai bune abordări de explicare și terapie constituie, în fond, un imperativ al umanității. Posibil ca abordarea superficială actuală a  medicilor psihiatri să fie influențată de contractul atât de bănos pe care-l au cu industria farmaceutică, ignorând factorul uman. Omul devine doar un mijloc prin care obține beneficiile pecuniare. Dincolo de toate acestea, este extrem de dificil de a recunoaște că știința actuală nu este nici acum în situația clară de a explica tulburările psihice atât de bine încât să poată lua măsuri medicale atât de eficiente. Din păcate, deseori vina este aruncată în spinarea bolnavilor  psihic, susținându-se că ei nu sunt constanți în administrarea medicației sau că ei nu vor să se însănătoșească. În loc să-i ajute pe oamenii răniți sufletește să se înțeleagă mai bine, să-și recunoască tiparele eronate și să-și restructureze percepțile față de sine și mediul în care trăiește, deseori se ajunge la jocuri de putere între medic și psiholog, în care, ca efect final, pacientul este perdantul.

Admițând că încă nu cunoaștem adevăratele cauze ale multor așa-zisele tulburări psihice, mai ales ale formelor lor grave, este nevoie să punem sub semnul întrebării vechile metode explicative și să căutăm noi teorii. De ce ar trebui ca bolile psihice să fie altfel decât celelalte fenomente? Doar atunci când am am recunoscut cauzele, înțelegem condițiile stimulatoare, ca pe cele inhibatoare, învățăm să deosebim clar, din punct de vedere teoretic, cauzele și condițiile și separăm cauzele de urmări, putem discerne cauza apariției îmbolnăvirilor psihice, putând influența sistematic aceste procese psihice, evident, foarte variate. Orice altceva înseamnă o naivitate (sau superficialitate).

Închei susținând părerea că, medicii, psihologii, psihoterapeuții, consilierii școlari sau asistenții sociali nu au nevoie acum de noi metode sau de noi reforme structurale în lucrul cu pacienții/clienții. Ceea ce avem neapărată nevoie este o mai profundă înțelegere a cauzelor care duc la aceste tulburări psihice, tulburări de comportament sau tulburări de personalitate și de ce adesea oamenii nu își mai pot dirija ei înșiși procesele sufletești. După ce am făcut acest pas deosebit de important, avem nevoie de o COLABORARE a tuturor celor amintiți mai sus pentru a reda omului echilibrul (psihic-emoțional-fizic) atât de necesar pentru supraviețuire. Abia atunci, când toate acestea vor fi îndeplinite, ameliorarea și vindecarea tulburărilor psihice vor avea considerabil mai mult succes decât astăzi. Abia atunci vom putea vorbi de un popor sănătos și echilibrat.