Avem nevoie să dezvoltăm INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ?

INTELIGENȚĂ EMOȚIONALĂ – cuvinte rostite tot mai des de adulții dornici de a înțelege despre ce este vorba. Informația există, în toate formele ei: cărți de specialitate, mass-media, virtual etc.

Ceea ce împiedică este înțelegerea termenilor psihologici sau „îmbrăcarea” în descrieri mult prea abstracte pentru a fi asimilată.

Faptul că întâlnesc adulți dornici de cunoaștere și de aplicare a cunoștințelor, referitoare la propria dezvoltare, mă încântă. Din păcate, unii dintre ei (și nu puțini), pornesc pe drumul de cunoaștere și abandonează din mers. E ca și cum ar transmite (prin abandon): „Cum, nu se învață într-o ședință? Atât de multe mărunțișuri, care erau considerate normale/banale pentru bunicii noștri, avem nevoie să le dăm importanță acum? De ce?”

Avem nevoie să NE ÎNȚELEGEM PE NOI, într-un secol al „vitezei”, al tehnologiilor noi, cu care părinții și bunicii noștri nu se confruntau, într-o epocă în care nevoia de a ne elibera din rolul de „robot executant” este din ce în ce mai acută. Cum am putea noi, adulții/părinții să „predăm” noii generații supraviețuirea, dacă noi nu cunoaștem căile, pe care este nevoie să le urmăm, pentru a fi în pas cu evoluția? Folosesc, în cadrul ședințelor de psihoterapie, întrebarea: „Cum aș putea eu să te învăț să șofezi, dacă nu am făcut școala de șoferi și experiența mea nu există?”

Poate că mulți părinți au pretenția ca școala să dezvolte inteligența emoțională. Parțial, au dreptate (și acesta este un alt subiect, pe care nu-l dezbatem aici), însă baza, cei „7 ani de acasă” constituie începutul dezvoltării inteligenței emoționale. Cum să facem, dacă noi, adulții, nu am dezvoltat-o? Rolul cursurilor de parenting este de mare ajutor. Și în cadrul cabinetului meu s-au desfășurat asemenea cursuri. Vă amintiți, desigur, de programul „Cum să-mi trăiesc cu mai multă bucurie rolul de părinte?”, pe care l-am desfășurat cu succes, pentru părinți/adulți, în beneficiul copilului. Scopul programului este de a învăța și dezvolta inteligența emoțională a părinților. Copilul, până la vârsta de 12-13 ani, este „oglinda” trăirilor/manifestărilor părinților.

Ce este inteligența emoțională?INTELIGENȚA -Capacitatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior(dex), capacitatea de adaptare la situații noi. INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ- Aptitudinea de a identifica, evalua și manageria propriile emoții dar și pe cele ale persoanelor din jur. Am fost învățați să nu fim atenți la emoțiile noastre. Am fost învățați să ni le reprimăm. Am fost învățați că e o rușine să se vadă ce simți, inclusiv în relațiile familie. Am fost învățați să ne înghițim lacrimile și să ne forțăm să zâmbim. Toate acestea defineau o „persoană puternică”. Odată cu evoluția mondială, noua generație se răzvrătește și își dorește să „facă ce simte că vrea să facă”. E greu de înțeles și de identificat ce simțim, nu-i așa?

De fiecare dată când am pus întrebarea vreunui client „Ce simți?” , nu a știut să-mi răspundă. Întrebarea te face să fii atent(ă) la TINE, la ce se întâmplă în interior. Nu ai fost obișnuit(ă) să cauți în interiorul tău, pentru că mereu s-a făcut apel la gândire/logică, anihilând simțirea. E timpul să te oprești și să te privești, să lași corpul să-ți „șoptească” ce simți. Simți furie, bucurie, tristețe, neliniște etc? Cum le simți? Unde le simți pe corpul tău? Folosește-ți cele 5 simțuri și identifică fiecare emoție, asociind-o cu o manifestare a unuia dintre cele 5 simțuri.

Exemplu: simt FURIE!

Corpul „șoptește”: îmi arde pielea, dinții sunt strănși, apăsare în stomac/piept etc...

Manifestările pot fi diferite, de la o persoană la alta, de aceea este foarte important să-ți cunoști manifestările, fiind atent(ă) la corp. După ce ai identificat manifestarea și emoția, așteaptă să te liniștești, folosind cel mai la îndemână ajutor(și gratuit): RESPIRAȚIA egală și conștientă. După ce te-ai liniștit și manifestările corporale s-au diminuat, reia „filmul” momentelor dinaintea apariției furiei. Gândește-te la ceea ce ți s-a spus sau întâmplat și adu-ți aminte că NU CEEA CE NI SE SPUNE/ PERSOANA ne înfurie ci CEEA CE TREZEȘTE ÎN NOI cuvintele rostite/evenimentul! După ce ai identificat cuvântul/evenimentul/mirosul/imaginea care a „scormonit” ceva din trecutul tău, reia firul evenimentului din trecut. Astfel vei înțelege că acele vorbe/acel eveniment a deschis o rană în sufletul tău, rană ce se dorește a fi vindecată.

Nu e ușor, nu-i așa? Dar e fascinant! Și ai nevoie de timp pentru tine. Dacă ți-l oferi, vei avea cele mai frumoase revelații și satisfacții, vei deveni ceea ce ți-ai dorit mereu: SĂ FII TU! Cu fiecare exercițiu, de acest fel, se va dezvolta inteligența emoțională. Ajungând la acest nivel, vei reuși să-i contruiești copilului tău baza dezvoltării inteligenței emoționale.

Exemplu:

Copilul: astăzi am fost FURIOS!

Părintele: Cum ai simțit furia? Unde ai simțit-o, pune, te rog, mânuța acolo unde ai simțit (căldură, frig, tremur, durere etc) Ce ai făcut când ai simțit furia? Ce ai fi vrut să faci? De ce ai ales să faci ceea ce ai făcut? Crezi că, dacă reacționai diferit, te simțeai mai bine/mai rău?

Așa se face cu fiecare trăire, pentru a învăța copilul să le identifice și să le conștientizeze. În acest mod, copilul, devenind adult, nu va mai „lua personal” (pune la suflet) orice reacție a celor din jur, nu se va mai încărca cu problemele altora, nu va mai alimenta o stare distructivă (înțelegând mai repede și mai ușor mecanismele defensive), va găsi echilibrul emoțional în interiorul său, nu în exterior. Folosiți cuvinte potrivite vârstei copilului! Dați-i mereu exemple clare și personale(ale copilului), folosindu-vă de realitatea concretă. Copiii, până la vârsta de 7-8 ani, învață de la concret la abstract și de la simplu la complex.

 Vă doresc să obțineți echilibrul emoțional, atât de necesar și dorit, pentru voi, dragi părinți/adulți, pentru copiii voștri și, de ce nu, pentru înfrumusețarea vieții pe care o trăiți aici și acum!