ADOLESCENȚA între admirație și umilință

E minunat când guriţa unui bebeluş surâde în somn iar tu, ca părinte, binecuvântezi momentul când ai primit acel înger în viaţa ta. Fiecare zi este o descoperire şi o nouă bucurie în viaţa de familie. Copilul este cuminte şi, chiar dacă face vreo boacănă, este drăgălaş şi imensa iubire pe care ţi-o oferă şterge micul necaz.

Şi vine o zi în care, parcă nu-ţi mai recunoşti copilul. Ai sentimentul că tot ce ai „construit” până atunci s-a năruit. O zi în care copilul tău nu îţi mai spune totul, nu-şi mai expune atât de uşor trăirile. O zi în care dispoziţiile lui se schimbă de la o oră la alta. Acea zi marchează începutul perioadei de ADOLESCENŢĂ.

helpful strategies for successfully raising teenagers with adhdCa părinte, evident că vrei să faci tot ce poţi pentru copiii tăi însă, în perioada adolescenţei, orice faci pare a fi ceva greşit. Nu este uşor să creşti un adolescent. Îţi doreşti să-i oferi totul, să-l protejezi cât mai mult, să-i insufli ambiţia de „a atinge stelele”. Uneori însă, provocările cărora eşti nevoit să faci faţă te fac să te simţi confuz, pierdut şi, nu de puţine ori, speriat. Sunt perioade în care simţi supărarea sau te simţi rănit pentru că fiica ta / fiul tău nu pare să-ți aprecieze eforturile şi sacrificiile pe care le faci. Da, e greu şi frustrant că nu există aprecierea, însă menirea ta este să fii aproape de ea / el, o menire pe care ţi-ai asumat-o când ai adus pe lume acel bebeluş. De multe ori am auzit confesiuni din partea părinţilor, de genul: „ Îmi privesc copilul şi mă întreb dacă e al meu. Acel copil care într-o clipă e dulce şi vesel şi în cealaltă clipă parcă ar fi posedat de diavol.”, „De fiecare dată când încercăm să purtăm o conversaţie, se ajunge al scandal, urlete, istericale. Mi-aş dori ca relaţia noastră să fie cum a fost înainte!”, „Îmi iubesc copilul şi vreau tot ce e mai bine pentru el, dar nici măcar nu îmi dă şansa să-i spun toate astea. Nu pot să-i spun nimic, absolut nimic sau să-i cer să facă ceva, că erupe ca un vulcan.” etc.

Cu siguranţă, dacă te regăseşti în această descriere, nu eşti singurul părinte care se confruntă cu aşa ceva. Din păcate, adolescenţii „se închid în sine” deoarece încearcă să fie independenţi şi să-şi manifeste propria identitate, alegând desprinderea bruscă de părinţi. Un părinte se plângea că fiica lui minte şi nu spune adevărul.

-Cum aţi reacţiona dacă v-ar spune că fumează? întreb persoana (un părinte) din faţa mea, urmărindu-i reacţia.

-Vai, i-aş băga țigara aprinsă pe gât! răspunde imediat, înroşindu-se de furie la gândul că ar putea fi adevărat.

-Acum ştiţi de ce nu vă spune adevărul? continui eu susţinându-i privirea.

Adolescenţii tind să ascundă părinţilor faptele, de teamă că, spunându-le, părinţii îi vor judeca, pedepsi şi vor încerca să-i controleze. E foarte dificil să creaţi o atmosferă în care fiica / fiul vostru să se simtă în siguranţă şi liber să îşi împărtăşească experienţele. Cele mai fecvente greşeli pe care părinţii le fac sunt cele în care, pe lângă reproşurile de rigoare, gen „asta îmi faci tu după ce mă sacrific pentru tine”, „asta primesc eu după ce ţi-am oferit totul”, ca părinte îţi abordezi fiica / fiul aşteptându-te ca discuţia să fie lungă, serioasă şi plină de învăţăminte pentru a o considera importantă. Să ştiţi că unele discuţii considerate „nesemnificative”, de un minut sau două, pot avea un impact extrem de puternic şi fructuos. Conversaţiile cu adolescenţii nu încep cu „hai să stăm jos şi să ne cunoaştem cu adevărat!”, aştepându-te ca adolescentul din faţa ta să-şi dezvăluie cele mai adânci sentimente şi gânduri. Din start, adolescentul a încuiat cele mai ascunse gânduri care i-ar putea „periclita” imaginea în faţa ta. O altă eroare pe care unii părinţi o comit este modul prin care aceştia încearcă să-și facă fiica / fiul să se simtă vinovat(ă) pentru a reacţiona. Evitaţi obiceiul de aminti adolescentului numai momentele şi acţiunile acestuia cu care voi nu sunteţi de adord sau pe care le consideraţi neplăcute! Va înţelege că, degeaba face lucruri bune şi frumoase, nu va fi nciodată valorizat. Iar dacă vreţi să-i comunicaţi ceva, nu-i cereţi mereu să vină la voi (locul unde sunteţi) ci treceţi prin camera ei / lui şi comunicaţi-i ce aveţi de-i comunicat.

Unele aspecte la care aveţi nevoie să reflectaţi pentru a minimaliza amploarea conflictelor dintre voi şi adolescent este să analizaţi îndeaproape felul cum vă creşteţi copilul şi să schimbaţi modalitatea de abordare în cazul în care se află în extreme: prea drastică sau prea permisivă. Comunicaţi cu fiica / fiul vostru! Nu faceţi greşeala să consideraţi că, cu cât creşte, va simţi nevoia să comunice cât mai puţin. NU. Din contră, simte o mare nevoie să comunice chiar mai mult. Depinde de feed-back-ul pe care-l primeşte. Impuneţi disciplina (adolescentul are nevoie de limite) cu respect şi evitaţi masurile dureroase! Disciplina are rol de a învăţa adolescentul că există consecinţe (efecte) ale unor comportări (cauze) neadecvate, abordând o pedeapsă pe măsura „delictului”. Nu exageraţi!

-Adolescenţii ăştia au impresia uneori că ştiu mai multe decât noi...mi se confesează iritat un părinte.

Oricât de greu îţi este, tată /mamă, există situaţii în care fiica /fiul ştie mai multe decât tine. Priveşte numai spre momentele în care ai nevoie de folosit tehnologia, poate chiar pentru a îndeplini sarcini banale (cumpărături online)! Pentru fiica ta / fiul tău este un fleac. Chiar dacă tu, ca părinte, beneficiezi de înţelepciunea pe care numai experienţa de viaţă o poate oferi, este o greşeală să crezi că lumea copilului tău este aceeaşi în care ai crescut şi ai fost educat tu. Copilul tău este gata să primească sfaturi din înţelepciunea acumulată de tine dacă şi tu, la rândul tău, îi recunoşti abilităţile pe care tu nu le ai sau lucrurile pe care tu nu le ştii. Pe de altă parte, a fi adolescent reprezintă sentimentul  de invincibilitate. Fiind adolescenţi, au asimilat foarte multe cunoştinţe într-un timp scurt, aşa că este firesc să aibă impresia că le cunosc pe toate. Nu este un concurs în care încercaţi să dovediţi cine ştie mai multe. Este nevoie doar să recunoaşteţi fiecare că ştiţi lucruri diferite şi că aveţi de învăţat unul de la celălalt.

Oricât de mult îţi doreşti să-ţi „ocroteşti” copilul de eşecuri sau supărări, nu vei reuşi. Aminteam mai sus de sentimentul adolescentului de invincibilitate de aceea orice mici nereuşite pot fi extrem de supărătoare, uneori îmbrăcându-le în adevărate tragedii. Îţi poţi ajuta copilul făcându-l să-şi dea seama de aşteptările pe care le avea faţă de acea persoană sau situaţie şi ajutându-l să realizeze că acele aşteptări erau nerealiste sau exagerate. Îl poţi susţine prin stabilirea unor obiective sau rezultate realizabile, realiste. Încurajează-ţi copilul să-şi evalueze succesele, spunându-i: „Hai, să vedem ce lucruri bune ţi s-au întâmplat zilele acestea?” sau „Ce a adus frumos în viaţa ta prietenia cu...”. Explică-i că anumite eşecuri din viaţă sunt de fapt paşi mici dar necesari către realizări mai mari. Împărtăşeşte-i propriile experienţe şi modul cum ai trecut cu bine peste ele sau foloseşte-te de exemple ale oamenilor faimoşi şi respectaţi care, la rândul lor, de-a lungul existenţei lor, au trecut prin momente dificile. Asta ajută adolescentul să înţeleagă cât de fireşti sunt aceste experienţe şi cât de important este să înveţe să-şi folosească energia pentru a găsi soluţii în loc să-şi plângă de milă sau să catastrofeze.

Adolescenţii se împotrivesc adesea tuturor lucrurilor pe care încerci, ca părinte, să îl „forţezi” să le facă, aşa că vă este de folos amândurora să cădeţi de acord că responsabilitatea mai mare atrage după sine şi o mai multă libertate. Explică-i că scopul tău nu este de a-i face „viaţa amară” dându-i sarcini neplăcute, ci mai degrabă să o /îl faceţi să se simtă mândră /mândru de capacitatea ei / lui tot mai mare de a se decurca, independent de părinţi. Nu uita vreodată să-ţi lauzi copilul pentru o responsabilitatea pe care i-ai dat-o şi pe care a dus-o la bun sfârşit! Iar, în problemele care privesc toată familia, cere-i părerea! Roagă-ţi copilul să-şi argumenteze alegerea (părerea).

Sunt extrem de multe punctele de discuţie referitoare la perioada adolescenţei. Acestea sunt doar câteva repere prin care tu, ca părinte, eşti ghidat în traversarea unei etape dificile dar inevitabile din viaţa unui părinte. Bucură-te de anii de adolescenţă ai copilului tău pentru că au farmecul lor. Se vor termina înainte de a-ţi da seama, de aceea profită de fiecare etapă pentru a face şi tu parte din dezvoltarea copilului tău.

Sunt sigură că vor fi suficienţi adolescenţi care vor citi acest articol, de aceea, profit de acest fapt şi le voi adresa şi lor câteva cuvinte. Dragi adolescenţi, vă asigur de toată aprecierea mea şi respectul pentru „lupta” imensă pe care o duceţi cu socialul căruia sunteţi obligaţi să-i faceţi faţă. Vă asigur că nu am uitat nicio clipă de adolescenţa mea şi, o dată în plus, mi-a fost dat să mă „confrunt” cu ea în perioada în care fiica mea a traversat această perioadă. De aceea, sunt extrem de câştigată pentru faptul că pot să mă situez şi în „pielea” adolescentului şi în cea a părintelui.

Probabil că există foarte multe idei în căpuşorul ăla frumos al tău şi, printre ele, se află idealurile la care ai visat în copilărie şi pe care, acum, ai putea să le pui în practică: soseşte prinţul din poveste, că lumea este mai frumoasă doar pentru că tu exişti, că binele câştigă şi răul este pedepsit, că adevărul aduce mereu răsplata dorită şi multe altele. Perioada din viaţă în care abia ai păşit te „loveşte crunt în faţă”. Pentru tine, draga mea, „Prinţul”, cu toate acele calităţi aflate în poveste, se dovedeşte a fi dl „Complet greşit”care te face să crezi că nu există prinţi pentru tine şi că poveştile sunt minciuni. Vestea bună este că există totuşi câţiva prinţi, pe acestă lume, iar unul este cel potrivit pentru tine, frumoasă adolescentă. Vestea proastă este că vei fi pusă în situaţia de a săruta mulţi „broscoi” până vei da de „prinţ”. Dar nu îţi face griji! Ai mulţi ani la dispoziţie pentru a învăţa cum să faci diferenţa dintre un broscoi şi un prinţ. Iar tu, stimate adolescent, vei face cunoştinţă cu timiditatea şi unele blocaje care te vor face să ai atitudini care nu te vor ajuta mereu, ba chiar te vor încurca. Ai ajuns la perioada în care eşti mai interesat de partea sexuală şi crezi că numărul fetelor care trec prin patul tău te ajută „să devii bărbat”. În acelaşi timp, ai fost învăţat să eviţi intimitatea emoţională, aşa că foloseşti sexul ca pe o modalitate de exprimare a dorinţei de apropiere. Vei avea timp să înveţi că nu sexul face diferenţa dintre un băiat şi un bărbat.

Ştiu că pentru un adolescent este extrem de greu să-şi anunţe familia că a început viaţa sexuală. Este dificil, din punct de vedere al adolescentului să vorbească despre sexualitate în faţa părinţilor. De ce? Pentru că, pentru copil, tata este doar tata (nu un bărbat) şi mama este mama (nu o femeie). Între cei doi nu există imaginea sexualităţii (în ochii unul copil). Adesea, este dificil şi pentru părinţi să accepte că fiica / fiul lor adolescent este pregătit pentru sex. De aceea, „zidul” este oarecum ridicat de ambele părţi. Cel mai potrivit pentru tine, adolescentule, este să vorbeşti cu medicul tău sau cu psihologul tău despre tot ce este legat de sexualitate, chiar dacă ai impresia că ştii totul şi că nu mai ai nimic de aflat. Nu uita că eşecurile sau momentele nepotrivite, nemaivorbind de o sarcină sau o boală venerică, te pot marca pe viaţă. Te vindeci fizic, dar din punct de vedere emoţional rana rămâne deschisă. Începerea vieţii sexuale este o decizie extrem de importantă care necesită o legătură extrem de echilibrată între parteneri şi o comunicare sinceră.10846465 10204107923231875 3095069168248535671 n

Şi acum, frumoasă adolescentă, minunat adolescent, te rog să închizi ochii şi să-ţi imaginezi că eşti pe plajă şi eşti pasionat de surf. Valurile vin spre tine. Tu eşti pregătit să „călăreşti” cu placa ta, valul. Ai vrea să prinzi toate valurile, dar nu le poţi prinde pe toate odată. Este nevoie să alegi. Găsirea echilibrului în viaţă şi decizia asupra „valului” de care să profiţi  nu este doar ceva la care si nevoie să te gândeşti acum, ci şi o latură permanentă a personalităţii tale pe care TU ţi-o construieşti cu fiecare experienţă pe care o ai în viaţă. Iar ECHILIBRUL nu înseamnă doar să alegi un anumit „val”, ci şi cât timp te menţi pe el. Nici în viaţă nu este nevoie să acorzi aceeaşi perioadă de timp fiecărui lucru. De exemplu, o săptămână se poate să fii ocupat cu activităţi sociale, iar şcoala să o laşi pe planul al doilea. În următoarele două săptămâni să refuzi mai multe evenimente sociale pentru a te putea concentra asupra şcolii. Nu lăsa valurile să te prindă nepregătit şi să te doboare! TU POŢI DEŢINE CONTROLUL şi să alegi care val vrei să-l prinzi şi cât timp vrei să rămâi pe el!

Iar programul pentru adolescenţi pe care l-am conceput împreună cu „colegii” de generaţie, te aşteaptă să ni te alături. „STRIGĂTUL MUT AL ADOLESCENTULUI” poate fi şi al tău! Vei descoperi şi te vei descoperi.