„Donatoarea” de afecțiune

Sunetul telefonului mă întrerupe din activitatea mea de pregătire a mesei. Zâmbesc cu plăcere la auzul vocii care mă anunță că e în drum spre mine cu un vin de casă grozav și o poftă de o cafea facută de mine. În câteva zeci de minute, savurând cafeaua aromată, Nina mă privește uimită, așteptând un răspuns din partea mea.Sfaturi-pentru-el-si-ea-atunci-cand-ea-cere-mereu-dovezi-de-afectiune

-Chiar nu înțeleg, Daniela! continuă ea intrigată...Am acum posibilitatea de a fi cu un bărbat liniștit, cald, pe care fiica mea îl place...și, iată-mă, mă plictisesc...Ce naiba e cu mine?

-Nina, cum era tatăl tău? Descrie-mi-l, te rog, în câteva cuvinte!

         Mimica feței se schimbă brusc și trădează un amestec de trăiri dureroase. Cu o voce hotărâtă, în care simțeam furia reprimată, îmi răspunde:

-Nu prea am stat în preajma lui...era un om agresiv, alcoolic...am crescut mai mult la bunica...Nina se oprește din descriere la fel de brusc ca în momentul începerii povestirii. Am respectat tacerea și am așteptat cu răbdare să treacă de acest moment dureros.

-Îmi poți descrie câteva trăsături ale bărbaților din viața ta, lângă care ai trăit?

O priveam cum căuta în memorie acele trăsături...și ...revelația o făcu să își fixeze privirea, uimită și ușor îngrozită, în ochii mei...

-Vai, Daniela, toți au semănat cu tata...același comportament agresiv, fără a fi cu probleme de alcool, dar agresivi în comportamentul lor față de mine. Nu pot să cred!!! Ufff, urăsc acest tip de comportament, nu îl vreau...Acest bărbat , pe care l-am cunoscut acum, este opusul a ceea ce am avut...și simt că mă plictisesc lângă el...e prea liniștit...

În acest caz, vorbim de un pattern care ne influențează alegerile în viața de adult. Gândiţi-vă cum se poartă copiii, mai ales fetiţele, când sunt lipsite de dragostea şi atenţia pe care o doresc şi de care au nevoie. Dacă un băiat poate deveni agresiv şi manifesta un comportament distructiv şi violent, fetiţele îşi îndreaptă cel mai adesea atenţia spre păpuşa favorită. Când o leagănă şi o mângâie, identificându-se cu ea până la un punct, fetiţa se angajează, de fapt, în strădania indirectă de a primi atenţia de care are nevoie. La maturitate, femeile fac acelaşi lucru, poate doar cu mai multă subtilitate. Devin, în general, "donatoare" de afecţiune în majoritatea, dacă nu în toate, sectoarele vieţii noastre. Sunt atrase spre cei care au nevoie de ajutor, se identifică din tot sufletul cu suferinţa lor şi caută să-i aline, pentru a domoli propria lor suferinţă. Faptul că bărbaţii care le atrag cel mai tare, par să aibă nevoie de ajutor este normal, dacă devin conştiente că la originea atracţiei stă propria lor dorinţă de a fi iubite şi ajutate, întrucât nu au reuşit să-și transforme părinţii (sau doar pe unul din ei) în personajele tandre, iubitoare, după care au tânjit atat, reacţionează cu tot sufletul atunci când întâlneşte acel tip arhicunoscut de bărbat indisponibil emoţional, pe care încearcă - ca şi în trecut - să-l schimbe prin iubirea pe care i-o arată.

Supporting-Consoling-WifeAr fi bine dacă ar veni cu toată afecţiunea, compasiunea şi înţelegerea lor în relaţie cu bărbaţi sănătoşi, bărbaţi de la care ar putea spera să primească ceea ce le lipseşte. Dar nu sunt atrase de bărbaţi sănătoşi, care le-ar putea oferi ceea ce au nevoie. Aceştia li se par plicticoşi. Sunt atrase de bărbaţi care reproduc pentru ele lupta pe care au dus-o cu părinţii lor(în acest caz, tatăl), pe vremea când încercau să fie destul de bune, de iubitoare, de merituoase, de utile şi isteţe ca să caştige dragostea, atenţia şi aprecierea celor care nu le puteau oferi, din cauza propriilor lor probleme şi preocupări. Acum reacţionează ca şi cum dragostea, atenţia şi aprecierea nu contează, dacă nu sunt ele în stare să le obţină cu sila de la un bărbat incapabil, şi el, să le ofere, din cauza propriilor lui probleme şi preocupări. Terorizată de posibilitatea abandonului, femeia face orice să salveze de la destrămare relația cu un bărbat. Abandonul este un cuvânt greu, înseamnă să fii părăsit, poate chiar să mori, pentru că s-ar putea să nu fii în stare să supraviețuiești în singurătate. Vorbim aici de abandonul emoțional. Orice femeie care a trăit abandonul emoțional profund, cu toată groaza și vidul sufletesc pe care le implică, ca adult, a fi părăsită de bărbatul care e întruchiparea - în atât de multe fațete - a celor care au abandonat-o prima dată, este un fapt care scoate din nou la lumină groaza din străfunduri (din subconștient). Desigur, ar face totul ca să evite retrăirea acestui sentiment.

Nina spunea: „Dar e ingrozitor. Am să-i pun capăt". Dar ea continuă să presupună că, dacă relaţia nu merge şi ea nu e fericită, este pentru că încă nu a făcut tot ce„ trebuia”. Interpretează fiecare nuanţă de comportament ca un semn că partenerul ei (acela instabil emoțional, incapabil de iubire) începe în sfarşit să se schimbe. Trăiește cu speranţa că maine va fi altfel. El va fi altfel… E mai uşor să-l aşteptăm pe el să se schimbe decât să ne schimbăm pe noi inşine, sau ceva din viaţa noastră!!!