Stările EU-lui

            Având în vedere că mi se pun adesea întrebări despre personalitate și comportament, m-am decis să vă prezint o succintă analiză structurală a personalității. Parcurgând prezentarea, veți înțelege ce ați simțit în anumite momente ale vieții și, extrem de important, de ce ați avut o anumită atitudine.

            Personalitatea umană este descrisă de către Eric Berne (părintele analizei tranzacționale) ca un ansamblu compus din trei părți, denumite „stările Eu-lui”: starea Părinte, starea Adult și starea Copil. Aceste teri stări există și coabitează în fiecare persoană și se manifestă mai mult sau mai puțin, depinzând de circumstanțe, pe de o parte, și de tendința naturală a subiectului, de pe altă parte. Fiecare stare a Eu-lui se compune dintr-un sistem coerent de sentimente căruia îi corespunde un sistem de comportamente la fel de coerent. Sistemul caracteriologic prezintă două niveluri de descriere:

*primul nivel—„structura de gradul I”—găsindu-se în starea Părinte, de fiecare dată când acționează, gândește sau simte așa cum a văzut că au făcut părinții; aflându-se în starea Adult, de fiecare dată când acționează asupra realității, când adună fapte și le analizează obiectiv; găsindu-se în starea Copil, de fiecare dată când simte și acționează cum o făcea în copilările.

*al doilea nivel—„structura de gradul II” –un nivel ceva mai detaliat decât primul, astfel încât starea Părinte este subdivizată în „Părinte Critic” și ”Părinte Hrănitor”, iar starea Copil distinge două substări—„Copil Adaptat” și „Copil Spontan”.

Să recunoaștem câteva comportamente caracteristice Eu-lui de gradul II.

*Părintele Critic (părinte normativ): ghidează, dirijează, impune, dictează reguli, emite principii, critică, protejează, judecă. Forma excesivă a acestei stări se traduce printr-un rol de „Persecutor”. Amintesc câteva din gesturile corespondente: arătătorul întins, sprâncenele încruntate, mâinile în șolduri, privirea autoritară etc.

*Părintele Hrănitor (părintele binevoitor): ajută, încurajează, are grijă, susține, felicită, dar și supraprotejează, cocoloșește, chiar înăbușă, jucând rol de „salvator” (în sensul celui care sare în ajutorul celuilalt, fără ca acesta să-i ceară ceva). Să ținem cont, totuși, că fiecare stare are un aspect constructiv și unul distructiv. Dintre gesturile corespunzătoare, amintesc: mângâierile, brațul pe după umeri, privirea compătimitoare etc.

*Adultul organizează, prevede, compară, analizează, evaluează, reflectează, decide, înregistrează și comunică informații. Atitudinile corespunzătoare sunt: privirea directă, gesturile măsurate, siguranța liniștită etc.

*Copilul Adaptat se exprimă, la rândul lui, în două moduri antagoniste: fie ca un Copil Adaptat Supus, care se adaptează cerințelor altora sau se devalorizează, căzând atunci în rolul de victimă, iar gesturile și atitudinile care exprimă acest comportament sunt: privirea alunecoasă, umerii curbați, roșeața, vocea nesigură sau sugrumată, chiar miorlăită etc, fie ca un Copil Adaptat Rebel, care se opune sistematic, concomitent cu următoarele gesturi: ridicarea umerilor, mină îmbufnată, aer încruntat, reproșuri.

*Copilul Spontan (natural sau liber) este cel care își exprimă spontan nevoile, emoțiile și sentimentele: râde, plânge, sare, bate din palme, cască, se scarpină sau se intinde fără rețineri, privirea sa strălucitoare reflectă sentimentele trăite, vocea este tare și energică. Această stare corespunde de asemenea capacității intuitive și creatoare, această componentă fiind denumită și „micul inventator”, privirea fiind cuceritoare, capul înclinat pe umeri, surâsul complice.

Bineînțeles, fiecare dintre noi suntem susceptibili de a trece succesiv prin mai multe stări ale Eu-lui, chiar în cursul unei singure zile și, uneori, chiar în cadrul unei singure secvențe de acțiune, dacă situația în care ne aflăm este suficient de intensă. Fiecare persoană posedă cele trei stări ale Eu-lui (inclusiv subdiviziunile lor), însă are, în general, o preferință marcată pentru una sau alta. Este benefic pentru fiecare persoană să cunoască aceste stări și manifestările caracteristice, pentru a-și putea descoperi cum și de ce reacționează într-un anumit mod, într-o situație specifică.

Ceea ce consider important de precizat este faptul că nu există o stare a Eu-lui mai bună decât alta. Cel mult putem constata că, în unele situații, este mai potrivit să utilizăm o stare a Eu-lui care ni se potrivește în acel moment, decât o stare a Eu-lui care să ne creeze disconfort sau, în cele mai multe cazuri, să ne plaseze într-o penibilitate greu de suportat.