REZISTENȚA la terapie psihologică

          Comportamentul de „rezistență” a clientului în cadrul terapiei psihologice conține informații extrem de importante ce sunt necesare și neapărat folosite în analiza rezistenței. Aceasta necesită o acordare permanentă la procedeele terapeutice, astfel încât procesul de soluționare a problemelor să nu fie blocat.

            Comportamentul de rezistență necesită o abordare aparte și solicită din partea psihoterapeutului o apreciere și o tratare diferențiate ale fenomenelor pe care le declanșează, ceea ce este în avantajul terapiei. Analiza complianței și colaborării clientului poate evidenția formulele verbale de justificare a rezistenței la prescripțiile/sarcinile/temele date de psihoterapeut pentru acasă, cum ar fi:

         brain-art*mă simt neajutorat(ă), am convingerea că nimic nu mă mai poate ajuta, deci este inutil să mă chinuiesc mai departe;

            *tema dată nu mi-a fost suficient de clară și nu am știut exact ce să fac;

            *nu văd ce sens ar avea acest exercițiu și nu cred că mă poate ajuta în problema mea;

            *nu mă simt capabil(ă) s-o fac, sunt cam limitat(ă) în gândire;

            *nu am timp, sunt extrem de ocupat(ă);

            *am avut de gând să fac tema, dar am uitat;

            *nu înțeleg de ce progresul meu depinde de ceea ce trebuie să fac între ședințele de terapie;

            *nu cred că voi reuși ce mi-am propus;

            *terapeutul încearcă să mă comande și să mă dirijeze tot timpul;

            *nu doresc să colaborez pentru că terapeutul și așa nu mă înțelege;

            *cred că terapeutul ocolește problema mea și nu se preocupă de ceea ce am cu adevărat și ceea ce mă preocupă pe mine;

            *nu-mi place să rezolv temele date, mă enervează;

            *mi-e frică de schimbări, chiar dacă nu mă mulțumește situația de acum, dar sunt obișnuit(ă) cu ceea ce am;

            *dacă ceea ce schimb în comportamentul meu va fi greșit?

            *acum mă simt bine și mă gândesc să renunț la terapie;

            *starea mea e la fel ca la început, așa că nu are sens să mai fac temele date;

            *nu știu de ce durează așa de mult ca să mă fac bine;

*am schimbat destule dar tot nu mi-e bine;

*este rolul psihoterapeutului să mă facă să mă simt bine;

*știu că de câte ori am început ceva, am abandonat imediat și sunt convins(ă) că așa

voi proceda și cu psihoterapia;

*psihoterapeutul are pretenții de la mine și nu pot să-l mulțumesc;sphere

*nu am timp pentru teme;

*ședințele de terapie mi se par „vorbărie goală”;

*ce rost are să scormonesc trecutul care, oricum, mă scoate din sărite, doar merg la psihoterapeut să mă simt mai bine nu să mă enervez;

*am o vârstă și este penibil să încerc să mai schimb ceva;

*mi se pare penibil să mă gândesc de fiecare dată la ce simt atunci când fac ceva;

*să fim serioși, parcă părinții sau bunicii au avut psiholog...

          Sigur că sunt multe astfel de formulări care arată rezistența clientului la terapie psihologică. În timp ce conținutul rezistenței alimentează permanent procesul de autoumilință, scoaterea măștilor îl reduce considerabil și poate declanșa procesul de vindecare.

            „INCONȘTIENTUL  PROTEJEAZĂ  CONȘTIENTUL, fiind mai deștept decât acesta, deoarece el nu va admite niciodată ca adevăruri inconștiente să pătrundă în conștient, dacă acesta din urmă NU  ESTE  CAPABIL  SAU  PREGĂTIT  SUFICIENT  SĂ LE ACCEPTE și să le integreze eficient!” (Milton Erickson)