Strigătul tăcut al copilului

Cum e posibil ca părinţi şi copii să trăiască sub acelaşi acoperiş, ani de-a rândul, şi să rămână complet izolaţi unii de alţii? Spun că se iubesc, dar cheltuiesc pu­ţină energie pentru a cultiva iubirea.

Au grijă de peretele stricat, de problemele maşinii, dar nu se îngrijesc de deteriorările emoţionale şi de pro­blemele din cadrul relaţiei. Când picură un robinet, părinţii se agită să-l repare. Dar oare îşi fac timp ca să dialogheze cu copiii, să-i ajute să-şi recapete veselia, siguranţa sau sensibilitatea pe cale de dispariţie?Worst-Parents-Baby-Biting-Power-Cord

Dacă am lua toţi banii unei întreprinderi şi i-am arun­ca la gunoi, am comite o crimă gravă la adresa acelei în­treprinderi, care ar merge spre faliment. Oare nu am comis această crimă faţă de cea mai im­portantă întreprindere socială - familia - a cărei unică mo­nedă este dialogul? Dacă distrugem dialogul, cum va rezista relaţia părinţi—copii? Va merge, cu siguranţă, spre faliment. Avem nevoie să căpătăm deprinderea de a ne reuni cel puţin săptămânal cu copiii noştri, ca să dialogăm cu ei. Este nevoie să le dăm libertatea de a vorbi despre ei în­şişi, despre neliniştile şi dificultăţile de comunicare cu fraţii şi cu noi, părinţii lor. Nici nu vă imaginaţi ce efect pot avea aceste întruniri.

Dacă părinţii nu le-au vorbit niciodată copiilor despre visele lor cele mai importante şi nici nu i-au ascultat vorbind despre bucuriile şi decepţiile lor, ei vor forma un grup de străini şi nu o familie. Nu există o reţetă magică pentru a construi o relaţie sănătoasă. DIALOGUL este de neînlocuit.

În fiecare tânăr - chiar şi în cei mai complicaţi şi mai izolaţi - există o lume care aşteaptă să fie descoperită. Mulţi tineri sunt agresivi şi rebeli, şi părinţii lor nu înţeleg că, prin agresivitatea lor, ei strigă după ajutor. Comporta­mentele nepotrivite sunt, de multe ori, strigăte puternice care imploră prezenţa, dragostea şi atenţia părinţilor.

Multe simptome psiho-somatice, cum ar fi durerile de cap sau durerile abdominale, sunt şi ele strigăte tăcute ale copiilor. Cine le aude? Mulţi părinţi îşi duc copiii la psi­holog și acesta reușește să comunice cu ei, dar, în adâncul fiinţei lor, ceea ce caută ei este inima părinţilor. O sugestie: dacă puteţi s-o faceţi, întrerupeţi cana­lele de televiziune cu conţinut general şi rămâneţi doar cu canalele tematice. Dacă veţi face acest lucru, veţi fi proba­bil uimiţi de îmbunătăţirea relaţiei copiilor voştri unul cu ce­lălalt - şi cu voi. Vor fi mai afectuoşi, vor dialoga mai mult, vor avea mai mult timp pentru joacă şi distracţie. Vor ve­dea mai puţine canale apelative şi mai multe canale con­templative, care vorbesc despre natură şi ştiinţă. lată o altă sugestie pentru toţi părinţii - poate şi mai importantă decât prima. La fiecare două luni, deconectaţi televi­zorul o săptămână întreagă şi faceţi lucruri interesante cu copiii voştri. Planificaţi-vă să petreceţi cu ei şase săptă­mâni pe tot parcursul anului. Chiar dacă părinţii şi copiii nu călătoresc spre locuri îndepărtate, trebuie să exploreze ce se află în sufletele fiecăruia. Stabiliţi ce veţi face. Mergeţi împreună la bucătărie, inventaţi noi feluri de mâncare, spuneţi anecdote, inventaţi piese de teatru, plantaţi flori, accesaţi lucruri interesante. Rămâneţi cu copiii voştri în toate nopţile din aceste săptă­mâni

Cea mai mare dorinţă a părinţilor ar fi de preferat să fie ace­ea ca toţi copiii lor să le fie prieteni! Facem destul de des greşeli. Dar important este să ştim ce să facem cu greşelile. Ele pot construi sau distruge o relaţie. Cereți scuze copilului când luați decizii la furie, când greșiți în atitudine! Ei vor învăța, la rândul lor, să își ceară scuze atunci când acționează greșit.

Dacă există dragos­te, ascultarea este spontană şi naturală. Nu există ceva mai frumos şi mai emoționant, decât fap­tul că părinţii şi copiii sunt foarte buni prieteni. Îmbrăţişările, sărutul şi conversaţiile permanente cu copiii cultivă afectivitatea şi risipesc singurătatea. Mulţi eu­ropeni şi americani suferă de o singurătate profundă. Nu ştiu să ajungă la copii şi să dialogheze deschis cu ei. Locuiesc în aceeaşi casă, dar trăiesc în lumi diferite. Contactul sufletesc şi dialogul sunt magice, creează o sfe­ră de solidaritate, îmbogăţesc emoţia şi dau sens vieţii.

Fighting parentsMulţi tineri se sinucid pentru că rareori cineva pătrunde în lumea lor şi poate să-i asculte fără idei preconcepute. Există o concepţie greşită în psihiatrie legată de si­nucidere. Cel care comite un act de sinucidere nu vrea să ucidă viaţa, ci durerea sa. Toţi cei care se gândesc la moarte, în fond, sunt înfometaţi şi însetaţi de viaţă. Ceea ce vor să distrugă este suferinţa cauzată de conflictele lor, singurătatea care-i descurajează, frica ce-i pune la pământ. Spuneţi asta celor deprimaţi - şi veţi vedea răsărind speranţa în ei. În munca mea, spunând astfel de cuvinte, am putut ajuta mulţi clienți să-şi găsească curajul de a schimba traiec­toria vieţii lor. Unii intră în cabinet dornici să moară - dar ies convinşi că iubesc viaţa cu disperare.

Într-o societate în care părinţii şi copiii nu sunt prie­teni, depresia şi alte tulburări emoţionale întâlnesc un me­diu ideal pentru a se dezvolta. Autoritatea părinţilor şi respectul din partea copiilor lor nu sunt incompatibile cu cea mai curată prietenie. Pe de o parte, nu e nevoie să fiţi indulgenţi, nici să fiţi o jucărie în mâna copiilor voştri, pe de altă parte, e necesar să căutaţi să le fiţi un foarte bun prieten.

Ne aflăm în era admiraţiei. În cazul în care copiii voştri nu vă admiră, nu veţi avea influenţă asupra lor.Adevărata autoritate şi respectul solid se nasc din di­alog. DIALOGUL este o PERLĂ ASCUNSĂ în inimă. Ea este atât de scumpă şi atât de accesibilă. Scumpă, pentru că aurul şi argintul nu o pot cumpăra; ac­cesibilă, pentru că şi cel mai amărât dintre oameni o poate găsi. Căutaţi-o!

 

 

(Idei inspirate de cartea lui Augusto Cury –„Părinți străluciți, profesori fascinanți”)