IUBIRE vs URĂ

            -Poți să mai iubești pe cineva pe care-l urăști? mă întreabă femeia din fața mea.

            Întrebarea m-a pus pe gânduri... Pentru multe persoane care vin la cabinet există dilema amestecului de ură și iubire. Urăști pentru că ai iubit? Iubești chiar dacă ai urât acea persoană? Gândurile sau vorbele grele aruncate persoanelor dragi din viața noastră au dat naștere la multă suferință. Suferința a dus la mânie. Mânia neexprimată s-a transformat în ură.

            45512 356903707761470 625325367 nÎntr-o relație/căsnicie, totul este armonios și plăcut la început deoarece suntem dispuși să facem totul pentru a obține aprecierea, admirația, iubirea celuilalt. Primele semne de dizarmonie sunt trecute cu vederea, neluate în seamă, partenerii nefiind dispuși să întrețină atmosfera de iubire. În majoritatea cazurilor pe care le-am întâlnit, bărbații sunt cei care nu mai sunt dispuși, deschiși progresului relației. Femeile, când ajung la momentele critice ale relației, încep să critice partenerul folosind reproșuri, creând distanța dintre ei. Ulterior, ele sunt cele care caută soluții de remediere în diferite locuri (ghicitoare, preoți, psiholog). Caută răspunsuri la întrebările care le „urmăresc”: „De ce am ajuns aici? Noi ne iubeam și nu puteam unul fără altul și acum, aproape că ne dăm în cap unul altuia? Ce să fac?”etc. Uneori încearcă să-și convingă soțul să le însoțească în căutarea lor, dar atunci se izbesc de aceleași refuzuri:„EU de ce să merg? Ce să caut EU acolo? TU ești cea care are o problemă (ești nebună, nemulțumită, dusă cu capul, etc)!” Bărbatul care oferă asemenea replici este convins că are dreptate și EA greșește, de aceea reproșurile sunt ale lui, adresate ei.

            După ani de relație/căsătorie, energia afectivă a femeii secătuiește și, odată cu aceasta, părerea despre sine este distrusă (aproape total). Tristă, epuizată, femeia din fața mea caută o rezolvare a situației pentru care simte că a obosit să mai „lupte”. Ea continuă drumul vieții în cuplu, dar de câteva luni simte că a obosit ducând singură întreaga responsabilitate a problemelor. Cu privirea în podea și frământându-și mâinile, continuă:

            -Simt că nu mai pot continua așa și totuși nu mă pot desprinde...Este posibil să-ți mai iubești partenerul simțindu-l dușmanul tău? E posibil să-l mai iubești pe cel care te-a împroșcat cu înjurături, care s-a purtat rece cu tine, care ți-a arătat dispreț?...Nu știu, doamna psiholog, după câte am îndurat, dacă l-aș mai putea iubi...Pe oricine am întrebat și cu oricine am discutat, mi-a spus să plec, să-l las că el nu se va schimba niciodată și că nu fac decât să prelungesc suferința Avem împreună un copil care ne iubește pe amandoi. Oare divorțul nostru este cel mai bun lucru pe care pot să-l fac?

            Privind-o, i-am răspuns empatic:

            -Vă înțeleg durerea și vă admir puterea de luptă. Acest conflict se dă în interior și este stârnit de convingerile dv. morale, religioase care vă șoptesc faptul că e greșit să renunțați la căsnicie și suferința afectivă care vă spune că singura posibilitate de supraviețuire este să renunțați la suferință și să părăsiți această relație...

            Cu lacrimi în ochi, femeia a aprobat cu glasul gâtuit:

            -Exact așa simt...Sunt pusă într-o situație complicată și simt că trebuie să iau o decizie și nu știu care...

            -Când „rezervorul emoțional”este la un nivel foarte scăzut, acest fapt ne semnalizează că nu mai avem sentimente față de partener și trăim doar o senzație de vid și suferință. Vă înțeleg și apreciez faptul că nu renunțați la găsirea soluțiilor pentru probleme din cuplu. Din păcate, nu vă pot da un răspuns la dilema dv. Indiferent ce hotărâre ați lua în acest moment, ar aduce multă suferință...

            Îngrijorarea din privirea femeii, dezamăgirea femeii creată de răspunsul meu,  m-a făcut să-mi amintesc de o situație asemănătoare, lecturată în cartea „Cele cinci limbaje ale iubirii” cu ceva ani în urmă și am zâmbit, devenind conștientă că am folosit expresia autorului cărții atunci când am spus „rezervorul afectiv”. Zâmbetul meu nu a scăpat privirii femeii și, contrariată, m-a privit întrebător.love and hate

            -Știți? Toată viața noastră nu facem decât să experimentăm zi de zi ceva...Sunteți dispusă să încercați un „experiment” nou? Acest experiment ar dura cam două-trei luni...vă doriți să-l încercați?

            -Sunt dispusă să încerc și asta, dacă mă ajută cu ceva...

            -Nu vă pot garanta reușita, dar dacă până acum, ceea ce ați experimentat nu a funcționat, ce-ar fi să schimbăm experimentul cu atitudini diferite? Aprobarea femeii m-a determinat să continui. Nu putem întoarce timpul și să schimbăm trecutul, dar putem începe să clădim viitorul...

            I-am explicat femeii că iubirea este cea mai importantă și mai puternică nevoie afectivă, de aceea este de preferat să cunoaștem „limbajul iubirii”. Pentru a relua legătura cu sufletul soțului, are nevoie să-i cunoască limbajul iubirii. Să urmărească tot ceea ce descrie limbajul iubirii partenerului, să-l învețe și să-l folosească timp de două luni. În cadrul fiecărei ședințe de terapie psihologică  vom discuta împreună tot ceea ce experimentează pe parcursul acestor schimbări.

            Cu ochii măriți de speranță, arătând spiritul ei optimist, mărturisește:

            -Mi-e dor de momentele noastre când, împreună cu soțul ne alintam, mergeam la o cină (când nu aveam chef să gătesc), mergeam la călărie, în drumeții...(zâmbind amintirilor) pur și simplu meream pe deal cu un coșuleț în mână în care aveam niște covrigi și vin și ne așezam în poiană și ...era minunat...Îmi doresc acele momente iar, mi-e dor să fiu admirată de el și să fiu mândră cu el, iar el mândru cu mine...

            -Dacă vă doriți aceste lucruri cu putere și convingere, ele se vor împlini...Nu va fi ușor drumul pentru că este nevoie să știți un aspect foarte important: NU SOȚUL va încerca să salveze această căsnicie ci dv. veți face acești pași.

            Pe parcursul ședințelor de terapie psihologică ce au urmat, am discutat împreună despre „limbajul iubirii” soțului ei. După ce am aflat că acesta constă în atingere fizică și sexuală (pentru că atunci femeia se simțea iubită și admirată), am stabilit împreună bazele limbajului folosit de ea: mângâierea, cuvintele de încurajare (evitarea criticii, a reproșurilor), bază pe care să o consolideze cel puțin o lună de zile. În tot acest timp, să nu se mai plângă de ceva. Dacă ține, neapărat să se plângă cuiva, să scrie pe un caiet și să mi-l aducă mie. Să preia inițiativa în plan fizic și sexual, suprinzându-l nu doar ca reacție la avansurile lui.

            Lecturând aceste rânduri, dragi cititori, vă veți gândi că susținând sentimente pe care nu le ai, dovedește o formă de ipocrizie. Așa este...Atâta timp cât un bărbat (și o femeie în egală măsură, înversând rolurile) dă de înțeles că se folosește de parteneră de lângă el și, în timpul partidelor de sex, nu emană iubire, trezește în celălalt o atitudine de respingere. Într-adevăr, este extrem de greu să iubești pe cineva care nu-ți răspunde iubirii tale. Însă, dacă exprimi un gest de iubire gândit a fi în avantajul celuilalt sau pentru a-i face plăcere, aceasta devine o simplă alegere. Cu singuranță, este firesc să nu simțim afecțiune pentru cei care ne disprețuiesc, dar putem alege să facem gesturi de iubire față de ei. Este numai o chestiune de alegere, dorindu-ne ca acele gesturi de iubire să aibă un efect pozitiv asupra comportamentului în relație.

           37928821831271389 Z5aEiJAT f Femeia a continuat să completeze lista tuturor cuvintelor de încurajare care le-a adresat soțului în săptămânile care au urmat. În primele trei săptămâni, soțul a fost indiferent, chiar ironic, tratând cu superficialitate totul. Aproape spre finele acestei perioade, femeia se simțea secătuită de încercări, dar „ceva” nu o lăsa să abandoneze. În cea de-a patra săptămâna, a venit la cabinet, ușor schimbată: machiată cu grijă, îmbrăcată vesel, cu un zâmbet enigmatic. Ochii străluceau, dar de data aceasta nu de lacrimi:

            -E un miracol iubirea și răbdarea aduce exact ce îți dorești...Nici nu îndrăznesc să mă bucur. Soțul meu este de nerecunoscut. Nu numai că a încetat să fie ironic, ci îmi face suprize ca pe vremuri, a devenit extrem de tandru, se uită admirativ la mine...este vesel și parcă e mai frumos (chicotește adolescentin). Nu îmi vine să cred. Și ce e mai interesant că și eu mă simt total diferit...mă văd frumoasă și senzuală...

          Continua să-mi descrie noile experiențe de cuplu și simțeam încrederea din ea cum este emanată prin tonalitatea vocii, poziția corpului, totul. A plecat de la acea ședință, dorindu-și cu nerăbdare să se întoarcă, convinsă că IUBIREA FACE MINUNI. A ei? A lui? Nu mai conta...a fost redescoperită de amândoi, iar ura a dispărut, topită de iubire.Terapia s-a încheiat de câteva luni, însă rezultatele ei se simt și acum. Între timp, soțul a aflat de orele soției la psihoterapeut și și-a exprimat dorința de a veni și el o dată cu ea. I-am primit pe amandoi și am simțit între ei acea dragoste matură, liniștită, fericită și împlinită.

            Sigur că nu pot garanta rezultatele în oricare din cazurile asemănătoare. Ceea ce vă pot garanta este faptul că ATUNCI CÂND ÎȚI DOREȘTI CU ADEVĂRAT CEVA, SE ÎMPLINEȘTE, pentru că universul va „conspira” pentru tine.